Traian Băsescu a promulgat Legea privind acordarea unui împrumut CFR

249
Traian Băsescu a promulgat Legea privind acordarea unui împrumut CFR - 81339789530-1351284783.jpg
Președintele Traian Băsescu a promulgat vineri Legea privind acordarea unui împrumut Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA în scopul achitării obligațiilor de plată datorate furnizorilor de energie electrică.


Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, președintele a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 25/2012 privind acordarea unui împrumut Companiei Naționale de Căi Ferate CFR - SA în scopul achitării obligațiilor de plată datorate furnizorilor de energie electrică. 

De asemenea, Traian Băsescu a semnat decretul pentru promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului între România și Republica Bulgaria privind instituirea blocului funcțional de spațiu aerian "DANUBE-FAB", semnat la Bruxelles la 12 decembrie 2011. 

Tot vineri, președintele a promulgat și Legea privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 2/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9163 secunde