Întâlnirea pesediștilor constănțeni:

"Toți din sală ar trebui să fim duși la DNA..."

1361
9

Articole de la același autor

Peste 200 de membrii au fost prezenți, ieri, la Comitetul executiv al PSD.

Secretarului executiv al partidului, Cristinel Dragomir, i-a revenit sarcina de a deschide lucrările Comitetului. De la capul locului, el a făcut precizarea că nimeni nu a dorit să-i ia locul lui Nicușor Constantinescu: "Colegul nostru este suspendat azi din toate funcțiile politice din partid, ca urmare a aplicării Rezoluției Consiliului Național al PSD. Locul lui este vacant până la alegerile județene. Nimeni nu a dorit să îi ia locul, să fie președinte executiv și nimeni nu a tras nici o sfoară..."

La rândul său, președintele interimar al Organizației Județene a PSD, senatorul Nicolae Moga, a făcut apel la unitate, subliniind că obiectivul principal al PSD este să câștige alegerile locale din 2016. Parlamentarul de Constanța a ținut să-i mulțumească lui Radu Mazăre și lui Nicușor Constantinescu pentru cei 11 ani de politică: "Le urez sănătate și scape cât mai repede de aceste necazuri! Dacă nu recunoaștem lucrurile bune făcute de cei doi înseamnă că trebuie să ne lăsăm de politică"!

"Să nu ne sabotăm…!"

Mariana Gâju, liderul social democrat, și-a criticat dur colegii de la centru, pe motiv că primarii sunt expediați în momentul în care bat la ușile miniștrilor pentru obținerea de finanțări pentru proiectele locale de infrastructură. "Partidul meu se numește Cumpăna! Deși PSD e la guvernare, banii pentru proiecte vin cu țârâita! Nu vreau să-mi fie frică că fiind ai mei la guvernare, nu reușesc să fac nimic. Mai ales că avem și un secretar de stat în vârful Ministerului Dezvoltării. Acesta ne este ajutorul?...Să nu ne sabotăm pentru că suntem cu toții în aceeași horă", a declarat nemulțumită Gâju. Ea s-a referit la Sevil Shhaideh secretar în Ministerul Dezvoltării: "Primarii PSD sunt dați afară de miniștrii noștri când se duc la centru să solicite susținere pentru proiectele locale." Edilul a subliniat că Mazăre nu a dat afară garda veche, a știut să păstreze și tinerețea și bătrânețea: "În funcțiile de conducere trebuie să-i punem pe aceia care merită. Tinerii trebuie să nu uite că ei nu au sosit în partid să măture garda veche". Gâju a adăugat că dacă în PSD se va ajunge să fie promovați doar oamenii cu bani, ea va pleca din partid. Primarul comunei Cumpăna a făcut referire și la instituțiile descentralizate conduse de liderii PSD și la reprezentantul Guvernului în teritoriu, subliniind că pentru a ajuta oamenii nu sunt suficiente niște rapoarte seci, care nu se regăsesc în nivelul de trai al omului de rând.

"Toți din sală ar trebui să fim duși la DNA..."

Viceprimarul cu atribuții de primar, Decebal Făgădău, a fost cel care a detensionat atmosfera. Făgădău a anunțat că va candida la un ultim mandat pentru șefia Organizației municipale a PSD și va susține orice proiect serios. El a amintit că mulți dintre social democrații prezenți ieri în sala Casei de Cultură au trecut prin controale, incompatibilități, percheziții, dar cu toate acestea au avut curajul să fie prezenți la Comitetul Executiv al PSD. Așadar, PSD Constanța este un partid zdruncinat din temelii, care dorește în 2016 să câștige alegerile.

Și fostul lider al Organizației municipale a PSD Constanța, Gelu Dae, a dezaprobat situația în care se află Liviu Dragnea: "Dacă o luăm așa, toți cei care am fost astăzi în sală ar trebui să fim duși la DNA, pentru că am îndemnat lumea să iasă la vot la Referendumul din 2009". La rândul său, Felix Stroe, ex-vicepreședinte PSD, a subliniat că social democrații nu trebuie să abandoneze lupta, chiar dacă acum trec printr-o perioadă delicată.

Toți liderii care au luat cuvântul la lucrări au vorbit despre faptul că partidul trece printr-o perioadă grea. Cristinel Dragomir și Felix Stroe au fost desemnați să coordoneze alegerile locale deoarece președintele interimar, senatorul Moga este plecat la București întreaga săptă-mână. Comitetului Executiv Județean lărgit a validat, ieri, noua conducere interimară a Organizației Județene a PSD și a stabilit calendarul alegerilor interne. Mai marii PSD care au luat cuvântul, ieri, la Comitet s-au întrecut în citate. Moga a dat tonul după care toți cei care au trecut pe la prezidiu au preluat ștafeta. După această experiență a suspendărilor, a cercetărilor, social democrații de la Constanța au devenit mai... filosofi. 

Comentează știrea

un contantean
16 mai 2015
e o vorba:

Ai grija ce-ti doresti..

Pt Gaju
16 mai 2015
Precizare

Ba da, cei tineri au venit sa mature pe jos cu scursurile din partid, adica voi...hotilor

un alegător
16 mai 2015
jale mare

Sala goală lacrimi și durere.

ath
16 mai 2015
Un fel de recviem sau Slujba de partid

Slujaba a inceput cu o plecaciune in fata tablourilor celor doi disparuti in lupta antibasista. Pe acorduri de fanfara,scaunul si olita de noapte,care au apartinut lui Nicusor, au fost duse la o consignatie. Basca lui Mazare a plecat la Muzeul de Istorie al Pesede.Nimeni nu are voie sa atinga exponatele,nimeni nu are voie sa traga sforile in muzeu/consignatie.Tinerii insuratei din Pesede(tinerii tesedei) isi vor jura credinta vesnica in fata Memorialului Mazare din Piata Nicusor Constantinescu(fosta Ovidiu).Bulevardul Liviu Dragnea din cartierul Compozitorilor va fi asfaltat in cinstea marelui disparut din Pesede. "Mai am un singur dor.Sa ma lasati sa mor pe baricada la Cumpana.Patria mea este Cumpana !" a strigat Mariana cu ochii in lacrimi.Putin a lipsit sa nu-si rupa hainele de pe ea.Noroc cu Moga care i-a recuperat tricoul. "Juram,luptam,noi din partid nu plecam ! Telul nostru este sa castigam puterea ! Toti pentru unu'...! La lupta tovarasi !" au strigat cei 200 de muschetari prezenti la sedinta de partid(si de stat).Uitati-va la ei."Adolescentii" astia nu au inteles nimic din ce se intampla in jurul lor.Sunt buimaci,au pierdut contactul cu realitatea. O tin langa cu victoria in alegeri.Parca a plecat trenul fara ei.Au ramas singuri pe peron dar se intreaba pe ce linie trage locomotiva partidului. Incredibil ....! Ceva nu leaga in mintea lor.Cum se face ca Justitia este a cetatenilor dar tara este a Pesedeului ? Ma inclin si eu in memoria celor trei disparuti din Pesede.Sa punem doi trandafiri rosii la capataiul Pesede Constanta. Pastrati un moment de reculegere !

5. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

6. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Super
16 mai 2015
Recviem sau slujba de partid

Exceptional comentariul. Prea literar, oare inteleg cei de la psd..,

8. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

DODO
16 mai 2015
asa-i !

Gura pacatosului adevar graieste ! drum bun spre DNA

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4717 secunde