Tinerii liberali au sărbătorit anticipat "Ziua Universală a Drepturilor Copilului"

82
1

Articole de la același autor

Tineretul Național Liberal, Filiala Constanța, continuă acțiunile pentru comunitate. Astfel, recent, peste 20 de copii din județ, aflați în plasament, alături de asistenții maternali, au fost invitați la Cityplex în Tomis Mall pentru un moment special, încărcat cu multe surprize cu ocazia Zilei Universale a Drepturilor Copilului sărbătorită pe 20 noiembrie. Sub numele "Copiii - Viitor în comunitate", acțiunea a cuprins mai multe etape. Astfel, micuții, alături de tinerii liberali, s-au jucat, au colorat și au interacționat unii cu ceilalți.

"Copiii au reacționat mai mult decât pozitiv propunerilor noastre de activități. Am încercat ca jocurile să aibă aceeași temă și anume ce carieră vor să își aleagă atunci când vor fi mari. Am primit răs-punsuri dintre cele mai variate, de la polițist și învățătoare până la spion. Ne-am distrat cu toții foarte bine", a spus Adelina Ioana Carabulea, membru TNL Constanța și unul dintre organizatorii evenimentului.

"A fost o surpriză pentru noi să fim invitați aici. Din păcate, nu sunt atât de mulți oameni care să se gândească la acești copii. Noi venim din Fântânele și copiii care sunt în plasament la noi nu au mai avut ocazia până acum să vizioneze un film la cinematograf", a declarat unul dintre asistenții maternali.

Seria de activități pentru copii de Ziua Universală a Drepturilor Co-pilului va continua și săptămâna viitoare.

Astfel, frecvența evenimentelor organizate de TNL va fi din ce în ce mai mare, promit tinerii liberali constănțeni, pentru că ne apropiem și de sărbătorile de iarnă. 

Comentează știrea

Dan
19 noiembrie 2013
Sarbatoarea cui?!

Adica in Romania se sarbatoreste fix ce au altii,in alte tari.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4598 secunde