Terenurile împărțite ilegal de Mazăre se întorc la constănțeni

2980
Terenurile împărțite ilegal de Mazăre se întorc la constănțeni - terenurileimpartiteilegal-1550267897.jpg

Articole de la același autor

Sute de terenuri din Constanța, parcuri, spații verzi, plaje, parcări, grădini de bloc sau pur și simplu terenuri virane situate în zone bune ale orașului au ajuns, în ultimii ani, pe mâna așa-zișilor investitori imobiliari care au făcut ce-au vrut cu ele. Aproximativ 200 dintre acestea ar trebui să se întoarcă la constănțeni în urma deciziei definitive a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul "Retrocedărilor". Pe unele sunt deja ridicate blocuri, spații comerciale, mall-uri, așa că șansele ca patrimoniul Constanței să fie reîntregit sunt foarte mici.

Consiliul Local Municipal Constanța a aprobat, vineri, la propunerea primarului Decebal Făgădău, o hotărâre prin care vor fi demarate procedurile de achiziție a serviciilor de specialitate pentru punerea în aplicare a deciziei instanței, adică recuperarea terenurilor atribuite ilegale de fostul primar Radu Mazăre, condamnat în acest dosar la nouă ani de închisoare.

"Am considerat că nu trebuie să așteptăm împlinirea termenelor legale de comunicare a hotărârii, de convocare a Consiliului Local într-o ședință ordinară. Îmi doresc să avem o atitudine deschisă, proactivă și transparentă și propun să achiziționăm servicii de consultanță, asistență și reprezentare juridică pentru a pune în executare Hotărârea nr. 32 din 7 februarie 2019, pronunțată în dosarul penal din 2008", a anunțat primarul Decebal Făgădău.


Pe site-ul Primăriei municipiului Constanța au fost publicate cele 12 dispoziții, unele desființate în parte de decizia instanței, altele desființate în integralitate, decizii asupra cărora vom reveni și în edițiile viitoare ale ziarului. 


"Punerea în aplicare a acestei hotărâri trebuie făcută de specialiști. Trebuie să analizăm cu maximă atenție și în interesul municipiului Constanța fiecare situație în parte. Vreau să-i asigurăm pe constănțeni că sub mandatul meu procesul va fi transparent, ferm declarat în interesul municipiului Constanța, dar în respect față de drepturile tuturor celor implicați în acest proces. Este o situație complicată, ce nu poate fi rezolvată imediat", a declarat edilul Decebal Făgădău.

Acesta a mai spus că a luat deja măsuri imediate privitoare la aceste terenuri. 


"Am informat Camera Notarilor Publici cu privire la toate terenurile vizate de dispoziție astfel încât să aibă cunoștință toți notarii din Constanța și Camera Națională a Notarilor că asupra acestor terenuri există o hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cred că din prima zi de după proununțarea acestei hotărâri am dat dispoziție să se identifice toate terenurile. Serviciul Public de Impozite și Taxe a fost informat cu privire la efectuarea mențiunilor necesare în cadrul rolurilor fiscale la obligația de a anunța de îndată cu privire la orice solicitare de certificat de atestare fiscală în vederea înstrăinării sau grevării sub orice formă a acestor terenuri. Cu alte cuvinte, oricine cere un certificat pentru aceste terenuri trebuie să mă informeze de îndată. De asemenea, am cerut de a se întocmi istorice de rol pentru toate imobilele vizate de această decizie. Am informat și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară în vederea anunțării oricărei intenții de a se efectua notări sau înregistrări în cărțile funciare ale acestor terenuri. În plus, am înștiințat Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei Constanța cu privire la interdicția de a emite certificate de urbanism sau autorizații de construire pentru imobilele vizate în această decizie. Am înștiințat Direcția de Patrimoniu și Cadastru din cadrul primăriei în vederea întocmirii situațiilor juridice actualizate pentru toate aceste imobile", a precizat Decebal Făgădău.

"Nu am absolut nimic de ascuns!"

Se pare că unul sau chiar mai multe din terenurile retrocedate ilegal de Mazăre ar fi ajuns, la un moment dat, la actualul primar al Constanței. Făgădău nu a negat acest lucru și a spus că nu a făcut nimic ilegal. 


"Nu am niciun fel de problemă morală. Nu am absolut nimic de ascuns. Toată situația mea patrimonială, toată situația mea fiscală se găsește în declarațiile mele de avere. Toate sunt la vedere și la virgulă. Nu am absolut nimic să îmi reproșez. Nu am niciun fel de problemă să vin și să prezint înscrisuri pentru orice are legătură cu persoana mea întrucât înțeleg îngrijorarea constănțenilor, după o hotărâre ce trimite fostul primar la închisoare, cu privire la onestitatea și moralitatea actualului primar. Nu am făcut nimic ilegal, nici acum nici altădată. Eu întotdeauna am declarat proprietățile pe care le am, cu adresă exactă, la virgulă, cu toate detaliile, de la cine am cumpărat, dacă a fost cazul, către cine am înstrăinat, dacă a fost cazul. De unde am luat banii, dacă a fost cazul, adică de la ce bancă, cât mai am datorie și, ca orice tânăr, ca orice om, evident că îmi doresc ca mie și familiei mele să ne meargă bine, așa cum le doresc tuturor constănțenilor. Din păcate, nu sunt foarte abil în afaceri, nu sunt un om avut, cea mai mare bogăție a mea o reprezintă familia mea și mai am o mulțumire sufletească uriașă. Pe mine m-au votat constănțenii primarul lor. În situația în care se va naște ceva ce mă pune pe mine într-o incompatibilitate, voi face public acest lucru și voi cere să mă abțin sau să fiu substituit dacă este nevoie de un alt administrator întrucât nu îmi doresc să fiu într-o incompatibilitate. Nu am nevoie de niciun avocat. Dacă va fi vreo stare de incompatibilitate vă asigur că voi fi primul care voi aduce la cunoștință acest lucru", a adăugat Decebal Făgădău.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5554 secunde