Tăriceanu: Am dat aprobare pentru ca parcarea Parlamentului să fie folosită de participanții la mitingul PSD

200
Tăriceanu: Am dat aprobare pentru ca parcarea Parlamentului să fie folosită de participanții la mitingul PSD - parlament-1528276570.jpg
Birourile permanente reunite au decis ca parcarea Palatului Parlamentului să poată fi utilizată sâmbătă, în ziua în care PSD va organiza un miting, de către parlamentari și participanți, a anunțat președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. În replică, deputatul PNL Dan Vâlceanu a declarat că s-a votat ca Parlamentul să devină clădirea PSD-ALDE și spune că PNL nu este de acord cu așa ceva, relatează digi24.ro. 


"Pentru evenimentul care este programat sâmbătă, în cursul zilei și al după-amiezii probabil că unii parlamentari vor dori să vină la Parlament pentru a se întâlni cu o serie de cetățeni, ca atare a trebuit, deși mi se pare absolut nenecesar, să voteze Biroul Permanent utilizarea parcării sâmbătă de către parlamentari. Mi se pare un exces de birocrație din partea aparatului Parlmanentului, dar trebuie să facem și lucruri de acest gen. Am dat aprobare pentru ca parcarea să fie folosită în ziua de sâmbătă de parlamentari. Dacă o sa vină și invitații, trebuie să știți că și invitații care vin zi de zi tot cu mașinile vin, tot în parcare intră, e clar", a anunțat Tăriceanu.

Deputatul PNL Dan Vîlceanu susține că s-a votat ca Parlamentul să devină clădirea PSD-ALDE, ceea ce demonstrează faptul că în România nu există decât "partidul lor".

"S-a votat ca această clădire să devină clădirea PSD-ALDE. Vor să vină să parcheze aici automobilele cu care vor veni la miting. Din punctul de vedere al PNL, este de neacceptat ca această instituție să fie folosită ca obiect în interes de partid. Practic, ne demonstrează că în România nu există altceva decât partidul lor. Au spus prima dată că au un eveniment la care participă membrii lor și trebuie să parcheze mașinile la Parlament. Această decizie nu are ncio legătură cu parlamentarii, vor să aducă mașinile cu care transportă parlamentarii la Parlament. Fac ce vor în această instituție.(...) Noi avem voie să aducem vizitatori numai în timpul programului, în weekend nu poți veni cu vizitatori, pentru că nu e nimeni. Ei au avut nevoie de acest vot pentru că în weekend nu se lucrează la Parlament. Este revoltător", a susținut Dan Vîlceanu.

Mitingul organizat de PSD va avea loc în 9 iunie de la ora 20:00, în Piața Victoriei, și va avea ca temă apărarea democrației și a statului de drept, a afirmat luni, după ședința Comitetului Executiv Național, liderul partidului, Liviu Dragnea.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0597 secunde