Târgul "Mâinilor dibace" la Cernavodă

158
1
Centrul civic al orașului Cernavodă va fi gazda tuturor talentelor meșteșugărești  pentru două zile. Drept urmare, 30 de exponanți își vor etala creațiile proprii pe aleea pietonală de Vineri până Sâmbătă între orele 8.00 și 18.00. Dintre exponanți vor face parte  mesteșugari și creatori de artă "hand made", dar și elevi. Printre produsele care vor fi etalate se numără: ouă  încondeiate, sculpturi în lemn, obiecte obținute prin modelarea lutului, tablouri cu modele din hârtie pictată, medalioane, brelocuri, păpuși, toate acestea confecționate manual. 




Alături de meșteșugari,  își vor pregăti exponatele și producătorii de produse alimentare tradiționale și ecologice (carne, ouă, branzeturi, dulciuri), producători de articole de âmbrăcăminte din piele și blană naturală. În timp ce vor studia pavilioanele expoziționale, cernavodenii vor beneficia de un ambient musical deosebit, în ton cu vremea frumoasă, pregătit de către artiștii Casei de Cultură.  Încă de la orele dimineții, Fanfara Copiilor Axiopolis, va defila pe aleea pietonală și va interpreta muzică de promenadă, vor avea loc prestații ale solistelor de muzică populară din cadrul Casei de Cultură, și ale solistelor de muzică ușoară din cadrul secțiunii Canto, iar pe tot parcursul programului va fi difuzată Muzica de Estrada, "Concert Caffee" și ambientală. 
La finalul celor două zile de Târg, timp în care s-au întrecut în talente, expozanții nu vor pleca acasă cu mâinile goale. Primăria și Casa de Cultură vor onora talentele participanților diplome de merit.




Comentează știrea

Nicu
26 aprilie 2013
unde a facut jurnalismul persoana care a redactat articolul?

exponanți ....ce e aia? âmbrăcăminte.... la inceputul unui cuvant parca era o alta regula gramaticala producători de articole de âmbrăcăminte din piele și blană naturală....oare cum arata o incaltaminte din blana naturala? ambient musical......musical e cuvant italian romaneste este muzical

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4127 secunde