Țăranii din Târgușor, lăsați cu burta goală de secetă și ploile cu piatră

929
Comuna Târgușor are, cu tot cu satul Mireasa, aproximativ 1.700 de locuitori. Oameni săraci, nu prea tineri, marcați de greutățile vieții de zi cu zi și pe ale căror chipuri se citește o resemnare tristă. Nu au locuri de muncă, iar cei mai tineri se orientează, în general, spre posturile de la oraș.

Situată în nordul județului, comuna Târgușor este o localitate cu oameni sociabili, dornici să își povestească viețile, să își exprime părerile față de realizările lor, dar și vizavi de eșecuri. Viceprimarul localității, Ion Stoica, vorbește cu entuziasm despre proiectele care s-au finalizat în ultima perioadă de timp. Afectați, ca toată Dobrogea, de altfel, de secetă, cei din Târgușor au avut și ghinionul unei ploi cu piatră, undeva la sfârșitul lunii iulie, ploaie care a compromis toate culturile. "Nu a mai rămas nimic: nici roșii, nici porumb, nici măcar strugurii nu au putut fi salvați", ne povestește Elena Cârlioru, o femeie abia trecută de 50 de ani. În urma acestei ploi, primăria a ajutat locuitorii cu materiale de construcție, cu țiglă, cu sticlă pentru geam.
Viceprimarul declară că cei mai mulți tineri preferă să muncească în orașe, fie în Medgidia, la fabrica de ciment, fie în Constanța, la firme de construcții. Și asta în ciuda faptului că sunt nevoiți să facă naveta, ceea ce le ocupă o bună parte din timp astfel încât, atunci când se întorc acasă, nu mai au timp de nimic. Căminul cultural din oraș, renovat și reamenajat cu ceva vreme în urmă, nu reprezintă, așa cum probabil ar trebui, un centru dedicat distracției sau vreunei manifestări culturale, astfel de evenimente fiind rare aici. Vasilica Milea, o tânără de numai 25 de ani, mamă a doi copii, afirmă: "Aici nu există nicio formă de distracție, nici măcar un parc sau un spațiu de joacă unde să îi pot duce pe cei mici. Nu avem nici cofetărie, unde să ies să mă relaxez, la cârciumă cu bețivii?!?"
Din alte puncte de vedere însă, locuitorii din Târgușor se declară mulțumiți. Sunt încântați de noul sediu al școlii, de dispensarul din sat, de medicul lor, dar și de faptul că au stomatolog. Mai mult decât atât, ei sunt bucuroși că biserica din sat a fost renovată.
Comuna are, pe toată raza ei, conform spuselor viceprimarului, apă curentă. Acesta a ținut să precizeze că și în Mireasa au început lucrările pentru montarea unei conducte de apă și anume pe strada Dobrogei, care este principalul drum din oraș. Dacă vor fi alocate fondurile, finalizarea acestei conducte este preconizată pentru primăvara lui 2008.
Cei din Târgușor se plâng din cauza problemelor financiare și de faptul că ajutorul social, de care beneficiază aproximativ 35 de persoane, reprezintă o sumă foarte redusă. În acest sens, ajutorul social pentru o persoană care nu are nicio sursă de venit este de 960. 000 lei vechi. Dacă persoana în cauză are totuși o slujbă, chiar și foarte prost plătită, ajutorul scade.
Despre proiectele viitoare, viceprimarul din Târgușor a declarat că se urmărește modernizarea străzilor principale ale comunei, dar și amenajarea unui teren de sport modern. În sensul acesta s-au efectuat studii de fezabilitate, însă până în prezent administrația locală nu a primit un răspuns.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.9711 secunde