Surse: Ioana Mihăilă, propunerea USR-PLUS pentru Ministerul Sănătății

199
Surse: Ioana Mihăilă, propunerea USR-PLUS pentru Ministerul Sănătății - ioanamihaila1678x381-1618565939.jpg
Vlad Voiculescu a declarat vineri că o va susține pe Ioana Mihăilă, dacă alianța USR PLUS va decide ca aceasta să ocupe funcția de ministru al Sănătății. Potrivit unor surse din alianță, numele său a fost vehiculat pentru preluare ministerului.
Ioana Mihăilă este numele vehiculat pentru funcția de ministru al sănătății, care ar putea fi propus de USR PLUS, potrivit Digi24.


"Dacă aceasta va fi decizia alianței USR PLUS ca Ioana Mihăilă să preia portofoliul, evident, îi voi oferit toată susținerea mea. Nu numai a mea, ci a întregii echipe. Am intrat în politică eu și colegii mei ca să facem o diferență, nu pentru o funcție sau alta. Cu siguranță voi pune umărul în continuare. Pentru cei care împărtășesc valori ca adevăr, transparență, profesionalism, voi fi un partener", a declarat Vlad Voiculescu.


În ședința de marți a alianței au exista poziții divergente pe subiectul viitorului ministru al Sănătății. Cei din partidul lui Cioloș au cerut să li se repereze onoarea pentru că Vlad Voiculescu era ministrul lor, nu al celor de la USR, și au refuzat varianta ca medicul Adrian Wiener, oferta USR pentru funcția de ministru al Sănătății, să fie numit în locul lui Vlad Voiculescu. În prezent, Ioana Mihăilă este secretar de stat în Ministerul Sănătății. Mihăilă a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca, este medic primar endocrinolog și a dezvoltat Clinica Medena.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6761 secunde