Nicolae Matei:

"Suntem o echipă unită, care lucrează în interesul oamenilor din Năvodari"

798
2
Primăria Năvodari, împreună cu noul Consiliu Local, a lansat diverse proiecte menite să ajute persoanele din oraș care fac parte din categorii sociale vulnerabile, să recompenseze sportivii și elevii cu rezultate deosebite, precum și inițiative care vor contribui la modernizarea localității.


Primarul Nicolae Matei ne-a explicată nu ar fi reușit să ducă la îndeplinire toate aceste demersuri fără ajutorul echipei sale.
"Am reușit să implementăm atât de multe proiecte pentru că suntem o echipă unită. Alături de viceprimarul Florin Chelaru, de colegii mei din Consiliul Local și de anga-ații primăriei, care muncesc de multe ori și peste program, putem soluționa problemele oamenilor din oraș și putem plasa Năvodariul acolo unde îi este locul: în topul localităților din România", a pre-cizat edilul. 


Elevii și sportivii merituoși, sprijiniți de primărie
Astfel, la inițiativa primarului, în cadrul ultimei ședințe de CL, s-a decis premierea rugbiștilor de la CS Năvodari, precum și decontarea transportului olimpicilor care participă la concursuri internațio-nale. Concret, s-a aprobat premierea sportivilor și antrenorilor echipei de rugby din cadrul CS Năvodari. Mai mult, liceul "Lazăr Edeleanu" va face parte din proiectul "Comenius", care va permite schimbul de experiență cu elevii din alte țări. În plus, participanții la concursul de creativitate în fizică și tehnologii "Ștefan Procopiu" vor avea transportul decontat de primărie, studenta Mihaela Florentina Donose nu va trebui să plătească deplasarea la Institutul de Studii Politice Toulouse, iar eleva Andreea Bianca Panainte, multiplă campioană națională de șah, va avea toate cheltuielile decontate pentru participarea la concursul din Banja-Vrucica. În cadrul ședinței de luni, s-a aprobat și decontarea a 25% din taxele școlare pentru studenți, cu condiția ca aceștia să fie integraliști. Tot atunci s-a discutat despre implementarea proiectului pentru modernizarea stadionului "Flacăra", acțiune ce urmează a fi demarată în colaborare cu Fede-rația Română de Fotbal. Propunerea a venit din partea FRF, care dorește să investească 140 de mii de euro în stadionul de la Năvodari.


Promenadă pe malul Mării Negre 
Un alt succes al administrației conduse de Matei vizează amenajarea unei zone de promenadă în orașul Năvodari. Proiectul a primit aviz favorabil din partea secre-tariatului tehnic al zonei costiere, reunit în prima ședință din ultimii patru ani la mijlocul lunii în curs. Mai mult decât atât, semnalele pozitive din partea comisiei sunt un indicator al faptului că proiectul se află pe drumul cel bun pentru finanțare.
Potrivit șefului serviciu Management Programe din cadrul primăriei Năvodari, Adrian Constantin, în cadrul secretariatului tehnic s-a trecut de o etapă foarte importantă în legătură cu proiectul pe care orașul Năvodari l-a promovat către ADR Brăila și implicit către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului. Este vorba despre etapa obținerii avizului secretariatului tehnic al zonei costiere. Prin obținerea acestui aviz și, ulterior, prin obținerea unui punct de vedere din partea ABADL (Administrației Bazinale a Apelor Dobrogea Litoral-n.r.), cei care implementează proiectul vor putea primi acordul de mediu.
O pondere mare în obținerea avizului a avut-o prezența primarului Matei, care a răspuns concret și eficient la toate întrebările "spinoase" venite din partea comisiei. Astfel, execuția va începe cel mai probabil în cursul anului viitor, iar năvodărenii se vor putea bucura de priveliștea pe care o oferă Marea Neagră, plimbându-se pe aleea modernă. 


Cantina Socială va fi reabilitată 
Printre proiectele de actualitate, Primăria Năvodari are în vedere reabilitarea și modernizarea Cantinei Sociale din oraș. Astfel, va fi consolidat corpul B, corpul de legătură, se vor executa lucrări de recompartimentare și modernizare a spațiilor destinate serviciilor sociale. Proiectul are o valoare de 3.380.920 lei și cuprinde deopotrivă lucrări de suprastructură, de consolidare a structurii de rezistență, de refacere a termosistemului, de reparație și înlocuire a instalațiilor sanitare și a instalațiilor electrice precum și alte lucrări. Banii provin de la Fondul European pentru Dezvoltarea Regională și de la bugetul local al Primăriei Năvodari. Beneficiarii direcți ai acestui proiect vor fi cele peste 200 de persoane defavorizate din oraș, incluse în proiectul "Cantina Socială".


Năvodari, polul dezvoltării economice a județului 
Tot luna aceasta, primarul a semnat contractul de finanțare al "unuia dintre cele mai importante proiecte pentru dezvoltarea orașului", Centrul de Afaceri Năvodari. Matei a precizat că în cinci ani, clădirea ar putea fi transformată în sediu pentru administrația locală.
Inițiativa este finanțată prin POR 2007-2013 și are o valoare de aproximativ 30 de milioane de lei. Noua construcție va avea o suprafață de peste 16.000 de metri pătrați și va găzdui spații pentru birouri, spații administrative și săli de conferință. 
"Am așteptat să fie semnat acest proiect, important pentru dezvol-tarea orașului Năvodari. Implementarea lui este prioritară pentru un oraș ca Năvodariul, aflat în plină dezvoltare economică și turistică. (…) Ca ordonator de credite principal mi-am făcut calculele bine și orașul Năvodari poate suporta cofinanțarea tuturor proiectelor implementate pe fonduri structurale. Sunt convins că proiectul va fi un reper important pentru toți oamenii de afaceri din zonă, dar și din întreaga țară, cunoscut fiind faptul că litoralul atrage investiții de sute de milioane de euro și acest fapt este important pentru noi ca și buget local", ne-a declarat primarul Nicolae Matei.


Comentează știrea

rodica raichici
29 septembrie 2012
MAMAIA SAT

TOATE BUNE SI FRUMOASE , DAR...........MAMAIA SAT NU-L ARE CA PRIMAR TOT PE NICOLAE MATEI ?? AICI NU SE FACE NIMIC ! IMI PARE RAU C-O SPUN : RUSINE D-LE PRIMAR !

okeanos
30 septembrie 2012
mamaia sat

Corect! E revoltator cum s-a asfaltat pana acum; fiecare pana-n dreptul lui! Suntem in 2012 si nici gand de canalizare, de scoala! Acestea nu tin tot de atributiunile autoritatilor locale?

Răspuns la: MAMAIA SAT
Adăugat de : rodica raichici, 29 septembrie 2012
TOATE BUNE SI FRUMOASE , DAR...........MAMAIA SAT NU-L ARE CA PRIMAR TOT PE NICOLAE MATEI ?? AICI NU SE FACE NIMIC ! IMI PARE RAU C-O SPUN : RUSINE...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.434 secunde