Străzile din comuna Cumpăna vor fi modernizate cu bani europeni

310
4
Străzile din comuna Cumpăna  vor fi modernizate cu bani europeni - straziledincomunacumpanamarianag-1430144993.jpg

Articole de la același autor

În comuna Cumpăna vor fi modernizate și reabilitate mai multe drumuri, pe o suprafață de 12,7 km. Mariana Gâju, primarul localității, a spus că străzile propuse pentru modernizare se află într-o situație precară, fiind de pământ sau cu pietruiri realizate empiric cu ocazia construirii imobilelor.

Ea a explicat că, în luna decembrie 2014 a fost semnat contractul de finanțare nr. 8626/22.12.2014 pentru obiectivul de investiții "Modernizare drumuri în comuna Cumpăna, județul Constanța" - 12.7 km, finanțat prin PNDL - Subprogramul "Modernizarea satului românesc, și a fost alocată suma de 161.200,00 lei necesară pentru întocmirea proiectului tehnic, urmând ca în acest an să se primească finanțare pentru demararea procedurii de cerere de ofertă și încredințarea lucrării spre execuție.

Traseul, în lungime de 12.719 m, este alcătuit din 36 străzi ce asigură circulația în intravilanul comunei Cumpăna. Durata de realizare a investiției conform proiectului este de 12 luni, dar și în funcție de alocările bugetare. 

Comentează știrea

decebal
28 aprilie 2015
si?

si strazile care au fost vandalizate de firma cu canalizarea raman in noroi ?

traian
28 aprilie 2015
nu ai inteles

se asfalteaza strazile care figureaza cu votanti la demitere . Listele nu s-au aruncat !

Răspuns la: si?
Adăugat de : decebal, 28 aprilie 2015
si strazile care au fost vandalizate de firma cu canalizarea raman in noroi ?
o sfanta
28 aprilie 2015
traiasca doamna Mariana

a facut numai bine pentru noi. Eu votez cu dumneaei si cu dl Nicusor, oameni gospodari.

@ "o sfanta"
28 aprilie 2015
Mentalitate

Exemplu de votac in Romania anului 2015.Ceausescu nu a murit.Ceausescu ne vegheaza.Ceausescu e in aer,in sol,in plante,in farfurie,in fantani,e in sangele nostru.Geaba carte,geaba Iohannis,geaba au venit americanii.

Răspuns la: traiasca doamna Mariana
Adăugat de : o sfanta, 28 aprilie 2015
a facut numai bine pentru noi. Eu votez cu dumneaei si cu dl Nicusor, oameni gospodari.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5622 secunde