Stelian Ion, mesaj la final de campanie: Avem proiecte concrete, nu poveşti!

971

Articole de la același autor

Reprezentanţii USR Constanţa s-su reunit în cadrul ultimei conferinţe dinaintea alegerilor locale. Acțiunea are loc pe cea mai cunoscută stradă din municipiul Constanța, respectiv, pe strada Ștefan cel Mare. Sunt prezenţi candidatul la Primăria Constanţa Stelian Ion, candidaţii la Consiliul Local  Constanța, Dumitru Caragheorghe, şi Mirela Garip, dar şi alţi susţinători ai USR-PLUS.


"Bine aţi venit în jungla urbană a Constanţei, pe strada Ştefan cel Mare. Am ţinut să avem această ultimă conferinţă de presă din campania electorală aici. Ne interesează contactul direct cu constănţenii. În ciuda unor chestiuni mai înţepătoare, noi vrem să transmitem că avem în minte problemele acestui oraş şi găsirea de soluţii. Vom face o analiză comparativă cu ceea ce propune PSD şi PNL. Decebal Făgădău a refuzat orice dezbatere. Vergil Chiţac a refuzat orice dialog cu noi", a declarat Stelian Ion.


"Sondajele comandate de noi ne-au confirmat că subdezvoltarea economică a oraşului este prezentă. Avem proiecte importante. Vom demara activităţi ce vor aduce venituri mai mari agenţilor economici. Avem proiecte bazate pe fonduri europene. Avem un proiect de parc tehnologic. Avem în vedere şi turismul. Componenta economică este foarte importantă. Avem nevoie de infrastructură majoră sportivă. PSD ne a obişnuit cu o lipsă de viziune. Primaria nu are capacitatea să construiască parcuri industriale. Am fost şocaţi în momentul în care Făgădău a adus în Constanţa autobuzele diesel. În alte oraşe există autobuze electrice. Suntem dedicaţi pentru a transforma transportul în comun într-unul ecologic. Decebal Făgădău nu a făcut parcări în Constanţa. Putea să atragă fonduri europene dar a ratat această oportunitate. Domnul Chiţac propune nişte inepţii economice. Propune un sistem de parcări prin care să se pună în custodie anumite asociaţii de propietari. Primăria noastră ne-a obişnuit de la an la an cu vânzarea de obiective patrimoniale. Am realizat o mapare a oraşului. Avem în vedere să realizăm conexiunea între cartierele care sunt rupte unele de altele. Există cetăţeni care nu au acces la anumite utilităţi. Primăria PSD-istă plăteşte bani grei pentru studii realizate de Banca Mondială. Aceste studii spun că acest oraş nu arată bine. Suntem decişi să propunem realizarea unui complex de tenis şi a unui stadion de 30.000 de locuri", a declarat Dumitru Caragheorghe.


"Ştim cu toţii ca un oraş sănătos are nevoie să aibă cetăţeni sănătosi. Spre deosebire de cei din PNL care vorbesc de spitale regionale la Constanţa, vă spun că în perioada 2021-2027 nu există fonduri europene pentru aşa ceva. Trebuie să facem un spital judeţean în cadrul căruia să modernizăm secţia de pediatrie. Vrem să modernizăm Spitalul de Boli Infecţioase de la Constanţa. Vrem să organizăm un centru comunitar consultativ. La Constanţa trebuie să existe o structură comunitară. Vizăm implicarea vârstnicilor în formarea azilelor. Trebuie să acordăm atenţie şi tinerilor care provin din orfelinate. Vrem să întărim rolul reprezentanţilor consilierilor municipali şi a primarului. Cu toţii trebuie să contribuie la luarea deciziilor din unităţile de învăţământ. Elevii şi studenţii trebuie să practice sport şi în afara orelor de curs. Ne vom axa pe infrastructura culturală la Constanţa. Teatrul Fantasio este insuficient. Nu răspunde nevoilor constănţenilor. Vrem să mutăm teatrul dramatic în clădirea Sălii Sporturilor. Vom susţine financiar mai multe festivale. Este important să dezvoltăm economic şi prin cultură. Pentru toate aceste proiecte există fonduri europene. Ne vom îndrepta atenţia către protecţia animalelor", a adăugat Mirela Garip.


"Avem o echipă foarte bună. Mă mâdresc cu faptul că m-am înconjurat de oameni pregătiţi. Vrem să avem viceprimari şi consilieri foarte bine pregătiţi. Toţi constănţenii ne-au semnalat problema salubrizării. Avem străzi murdare, gunoaie pe străzi. Avem pubele insalubre în jurul cărora s-au transformat zone întregi de focare de infecţie. Contractul cu Polarisul se va clarifica în instanţă. PSD este foarte mulţumit de cum arată oraşul", a declarat Stelian Ion.


"Avem proiecte concrete, nu poveşti. Adversarii noştri vin cu tot felul de fantasmagorii", a adăugat Stelian Ion.
Ulterior, deoarece liberalii au acuzat USR-PLUS ca prezintă sondaje de opinie fără acoperire, Stelian Ion a prezentat în faţa presei întreg sondajul, contractul şi factura acestuia.
" Noi am dovedit că avem documente justificative pentru ceea ce susținem. Îl provoc pe Vergil Chiţac să explice cum a reuşit să obţină un profit de 500.000 de euro şi să ne ofere explicaţii legate de starea sa civilă unde apare ba că este divorțat , ba că este căsătorit în timpul acelor tranzacții dubioase. Le spun liberalilor că de pe 28 septembrie vom avea lucruri de făcut în Constanţa. Să se dezică de staff-ul lui Vergil Chiţac", a declarat Stelian Ion.
La finalul conferinței de presă, Stelian Ion a avut un mesaj pentru constănțeni, mesaj prin care i-a îndemnta să iasă la vot.
"Mai sunt câteva zile până la alegeri. În Constanţa lucrurile nu s-au încheiat. Haideţi toţi la vot! Mergem la piaţă, mergem prin oraş, nu vă speriaţi de virus. Votaţi cu raţiune. Vă aştept pe toţi pe 27 septembrie la vot să puneți ștampila pe USR-PLUS!", a declarat Stelian Ion.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.8509 secunde