Stelian Ion, la final de mandat: „Revocarea mea din funcția de ministru a fost o măsură strict politică”

1233
Stelian Ion, la final de mandat: „Revocarea mea din funcția de ministru a fost o măsură strict politică” - fondstelianion2-1631121961.jpg
După ce a fost demis de către premierul Florin Cîţu din funcţia de ministru al Justiţiei, Stelian Ion a simţit nevoia să îşi prezinte un raport de activitate în care a arătat tot ceea ce a realizat pe tot parcursul celor opt luni de zile în care a ocupat acest post. Prioritatea lui Stelian Ion a fost să facă sistemul justiţiar mai eficient, independent şi imparţial.

Stelian Ion a părăsit Ministerul Justiţiei cu sentimentul că a făcut tot ce a putut pentru a îndrepta unele lucruri.

„În mandatul de la Ministerul Justiției, am avut câteva repere foarte clare: să promovăm acele propuneri legislative care să facă sistemul judiciar mai eficient, care să accentueze independența și imparțialitatea sistemului judiciar, care să fie mai apropiat de oameni. Au fost opt luni de zile foarte intense. Am plecat de la Ministerul Justiției cu sentimentul unei zbateri teribile pentru promovarea reformelor în justiție, o zbatere asemănătoare cu lupta pe care am dus-o în anii 2017-2018 împotriva celor care voiau să afecteze activitatea din justiție cu tot felul de propuneri nocive. Acesta a fost sentimentul: un efort constant, dar în direcția opusă, în direcția de a promova acele reforme de care sistemul judiciar și statul nostru avea atâta nevoie. În toată această perioadă au fost câteva borne foarte clare de care am ținut cont”, a spus fostul ministru al Justiţiei, Stelian Ion.

El a vorbit şi despre relaţia pe care a avut-o cu preşedintele României, Klaus Iohannis. Politicianul constănţean este de părere că decizia pe care a luat-o Iohannis când a semnat revocarea sa din funcţie, a fost una strict politică. „Până la sfârșitul lunii aprilie am spus că vom trimite proiectele de reformare a legilor justiţiei către Parlament. Erau toate premisele să se întâmple acest lucru. Am trimis în procedură de avizare proiectele legilor Justiţiei, dar, din păcate, a urmat un blocaj instituțional, dublat de critici din partea președintelui României legate de procedura de numire a procurorilor de rang înalt, care este scrisă negru pe alb în programul de guvernare. Ca principiu: în acest mecanism de numire a procurorilor de rang înalt, între ministrul Justiției și președinte ar trebui să fie un element exterior factorului politic care să garanteze că decizia nu este una exclusiv politică”, a explicat printre altele Stelian Ion.

Digitalizarea sistemului judiciar şi DNA-ul pădurilor, extrem de importante

Stelian Ion s-a ocupat şi de digitalizarea sistemului judiciar, dar şi de mediul înconjurător. Fostul ministru a încercat să găsească o soluţie, astfel încât infracţiunile grave de mediu să fie cercetate de către DNA.

„Am reuşit să deblocăm proiectele referitoare la digitalizare. S-a finalizat caietul de sarcini pentru ECRIS V, un proiect cu o miză foarte mare, și a fost transmis în consultare către principalii beneficiari, CSM și parchete. M-a interesat foarte mult să generalizăm dosarul electronic la nivelul întregii țări, să avem un dosar unic la nivelul tuturor instanțelor judecătorești. În privința infracțiunilor de mediu: DNA-ul pădurilor, am avut un grup de lucru înființat din luna aprilie și ne îndreptam către o soluție și conturasem liniile generale, și anume ca cercetarea infracțiunilor grave de mediu să fie preluată de DNA, pentru că această componentă de corupție este una importantă”, a detaliat Stelian Ion.

Nu în ultimul rând, Stelian Ion a lăudat echipa cu care a lucrat. Acesta spune că a avut lângă el oameni competenţi, chiar şi din PNL, însă din cauza premierului Florin Cîţu, nu s-au reuşit prea multe realizări.

Stelian Ion este de părere că Florin Cîţu trebuie să îşi dea demisia imediat din fruntea Guvernului pentru ca pe viitor Ministerul Justiţiei să funcţioneze corect.

„Echipa a lucrat continuu, în mod eficient. La Ministerul Justiţiei a fost un model de bună colaborare care putea fi extins la nivelul întregului Guvern: o echipă din care au făcut parte și secretari de stat din PNL, din USR-PLUS sau fără apartenență politică. O echipă foarte bună cu care am reușit să deblocăm proiecte. Din păcate, blocajele de natură politică au făcut ca până la acest moment să nu avem pe masa Parlamentului legile Justiției. După ce Florin Cîțu va pleca, sper la o deblocare a acestei situații. Pe viitor, într-un guvern fără premierul Florin Cîțu, negocierea politică trebuie axată și pe capitolul Justiție trebuie clarificate toate lucrurile şi trebuie stabilit un calendar foarte clar penru aceste reforme, asumat de către toți miniștrii și de către premier”, a concluzionat Stelian Ion.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6282 secunde