Senatul ar putea reface procedura în "cazul Șova"

69
Senatul ar putea reface procedura în

Articole de la același autor

Senatorul PSD Ioan Chelaru, purtător de cuvânt al Biroului permanent al Senatului, consideră că procedura în cazul lui Dan Șova va fi reluată, în condițiile în care hotărârea Senatului cu privire la rezultatul votului față de cererea DNA a fost declarată neconstituțională. 


Conform Agerpres, el a adăugat că o decizie va fi luată după ce Senatul va primi un punct de vedere oficial de la Curtea Constituțională. 


"CCR va trimite și Senatului decizia și va fi publicată în Monitorul Oficial. În prima ședință a Biroului permanent vom pune în discuție calea de urmat. Cred că drumul de urmat este dezbatere în Comisia juridică, stabilirea unei hotărâri în săptămâna următoare, după o ședință în plen a Senatului, probabil un nou vot. Așa cred. Am văzut puncte de vedere care vorbesc despre reinterpretare. Atât timp cât CCR a declarat neconstituțională întreaga hotărâre, asta înseamnă că și votul este neconstituțional, deci toată procedura, și atunci va trebui să refacem procedura", a declarat explicat, la finalul Biroului permanent al Senatului. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0106 secunde