Senatorul USR-PLUS de Constanţa, Remus Negoi, militează pentru reciclarea deşeurilor

289
Senatorul USR-PLUS de Constanţa, Remus Negoi, militează pentru reciclarea deşeurilor - negoireciclare-1626978352.jpg
Reciclarea deşeurilor este foarte importantă pentru orice comunitate. Acest aspect este scos în evidenţă de senatorul USR-PLUS de Constanţa, Remus Negoi.

El spune că dacă primăriile ar recicla deşeurile în loc să le arunce la groapa de gunoi, acestea ar putea câştiga bani pe care să îi folosească în administrarea localităţilor.

„În loc ca primăriile să facă bani din reciclarea deşeurilor, pe care să-i poată investi în infrastructura locală (să repare un drum, să ridice o creșă, să facă o pistă de biciclete), plătesc pentru fiecare kilogram de gunoi care pleacă la groapă în loc să plece la reciclare. Pentru o tonă de deșeuri, o primărie scoate din buzunar minim 50 de lei către Fondul pentru mediu (şi cel puțin încă o dată pe atât în costuri directe de manipulare, descărcare, amortizare, epurare, captare metan etc).

Pentru o localitate care produce anual circa 3.000 de tone de gunoi la fiecare 10.000 de locuitori, asta înseamnă cel puțin 150.000 de lei plătiți către Fondul de Mediu, explică Raul Pop, secretar de stat USR-PLUS în Ministerul Mediului. În schimb, dacă o primărie ar recicla cele 3.000 de tone de gunoi, ar câștiga peste 1,5 milioane de lei la fiecare 10.000 de locuitori. Reciclarea salvează mediul, aduce bani la bugetul local și ne aduce în rândul statelor europene avansate”, a scris senatorul USR-PLUS de Constanţa, Remus Negoi, pe pagina sa oficială de Facebook.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3873 secunde