Senatorul Felix Stroe: "Fiţi uniţi, români! La Mulţi Ani!"

283
1
Senatorul Felix Stroe:

Articole de la același autor

De Ziua Naţională a României politicienii constănţeni au ţinut să transmită mesaje de "La Mulţi Ani" şi să marcheze momentul important pentru ţara noastră.

Senatorul PSD de Constanţa, Felix Stroe, a transmis un mesaj care îndeamnă la unire.

"De cele mai multe ori, sunt întrebat de străini de ce ne simțim noi, românii, „speciali”? Și cum sărbătorim?

Suntem speciali pentru că, iată, avem nu o sărbătoare națională, ci două, una după cealaltă! Îl prăznuim întâi pe Sf. Ap. Andrei, cel întâi chemat, misionarul evanghelic pe aceste plaiuri și, imediat a doua zi, Ziua Națională a României!

Mulți vor evoca azi, cu date cronologice, ca în fiecare an, importanța zilei de 1 Decembrie în istoria României. Eu voi spune doar că e vorba de UNIRE. Despre ceea ce i-a unit mai mult și întotdeauna pe români, decât i-a dezbinat. Fie că a fost vorba de munteni, moldoveni, și transilvăneni, dobrogeni, bucovineni și ardeleni, maramureșeni, olteni și bănățeni - oricum ați vrea se le (ne) spunem. Fie că a fost vorba de minorități etnice - care în Dobrogea trăiesc în armonie ca niciunde -, de creștini, musulmani și evrei, lipoveni, greco-catolici și romi, maghiari, bulgari și germani - spuneți-ne cum vreți: pe-acest pământ suntem ROMÂNI.

Și în viața politică și socială, am regăsit și vom regăsi ceea ce ne unește. Spre binele României. Am trecut și vom mai trece peste ambiții, orgolii, doctrine, pentru a depăși criza sanitară, economică, energetică. Pentru a trece peste orice cumpănă care ne va apărea în cale, și de acum încolo. Vom reuși uniți, împreună. Pentru că despre asta e vorba de ziua noastră națională și în fiecare zi: despre UNIRE.

Fiți uniți, români, indiferent de vremuri și de toate încercările de dezbinare, interne și externe. Sărbătoriți și bucurați-vă că sunteți români, mândriți-vă! Ziua Națională a României să vă găsească și să vă țină sănătoși. Așa să vă ajute Dumnezeu pe toți - la mulți ani, români!", a transmis Felix Stroe.








Comentează știrea

Dorel
1 decembrie 2021
Uniți

Stroe, dacă eram uniți cum spui tu, Ciuma Roșie nu ar fi existat. Capisci ?!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9844 secunde