Consilierii locali constănţeni au fost convocaţi vineri, 17 septembrie, la o şedinţă extraordinară. Întâlnirea se desfăşoară online, prin videoconferinţă. Pe ordinea de zi se află şase proiecte de hotărâre.
Primarul Vergil Chiţac lipseşte de la şedinţă, iar atribuţiile sale sunt preluate de viceprimarul Ionuţ Rusu. Acesta a anunţat că va retrage pe ordinea de zi patru proiecte. „Datorită faptului că a fost promulgată legea, azi ne aflăm într-un nou scenariu şi va trebui să reanalizăm noile date. Astfel, retrag de pe ordinea de zi proiectele 3, 4, 5 şi 6", a precizat viceprimarul Ionuţ Rusu.Astfel, preţul la gigacalorie urmează a fi stabilit într-o altă şedinţă viitoare.
Sunt prezenti 27 de consilieri locali. A fost
votată noua ordine de zi.
Sunt dispute în ce priveşte proiectul de
rectificare bugetară. Consilierul PSD Costin Răsăuţeanu a luat cuvântul
susţinând că „actuala administraţie minte
constănţenii”. „Vă băteaţi cu pumnul în piept că este cel mai mare buget pe
care l-a avut Constanţa în ultimii 20 de ani, dar aţi minţit şi acum faceţi
rectificări. Nici măcar nu aţi putut să gestionaţi proiectele pe care vi le-am
lăsat cheie", a spus consilierul local.
În replică, viceprimarul Ionuţ Rusu a precizat
că „lucrurile au luat o turnură normală, care ar fi trebuit fi făcută mai
demult". „Dacă suntem azi în această situaţie dificilă şi greu de gestionat cu
încălzirea în municipiul Constanţa, suntem din cauza PSD, din cauza proastei
administraţii făcute atunci când PSD conducea Consiliul Local. Nu aţi făcut
altceva decât să îi îmbuibaţi pe constănţeni cu minciuni, pentru că realitatea de
azi arată că nu se dovedeşte ceea ce aţi spus. Este o realitate la care aţi
contribuit numai cu lucruri neadevărate", a mai spus viceprimarul Ionuţ Rusu.
Proiectul a fost adoptat.
De asemenea, cu 27 de voturi pentru, proiectul nr. 2, care vizează acordarea unui împrumut temporar din bugetul
local al municipiului Constanța către societatea Termoficare Constanța SRL, a fost votat.