Ședință de Consiliu Local la Cernavodă

1602
Primarul orașului Cernavodă a convocat Consiliul Local în această după amiază în ședință ordinară a acestei luni. Pe ordinea de zi se află 15 proiecte de hotărâri de interes pentru comunitate, inițiate de primarul orasului.
Unul dintre proiectele de hotărâri inițiate este aprobarea proiectelor tehnice și realizarea lucrărilor de investiții privind înlocuirea conductei de apă potabilă pe străzile Ion Creangă, Pictor Grigorescu, Oituz, Păcii, Biruinței. În prezent, alimentarea străzilor mai sus menționate se face prin niște conducte cu un grad avansat de deteriorare și care au o vechime de peste 40 de ani. Prin aceste proiecte se propune dimensionarea unei noi rețele de distribuție a apei potabile prin înlocuirea conductelor vechi cu conducte noi de o calitate bună, cu diametre adecvate care să susțină cei peste 127 de consumatori de pe aceste străzi.
Un alt proiect inițiat de primarul orașului și care va fi dezbătut de consilierii locali este aprobarea menținerii taxelor de concesiune și a prețului de pornire la licitație asupra terenurilor cu destinația de construcții locuințe și alte anexe gospodărești, încheiate în anii 1996, 2000, 2004, 2008 precum și menținerea taxelor de concesiune pentru terenurile cu alte destinații și pentru alte bunuri adjudecate. Având în vedere criza economică se propune ca acestea să se mențină la nivelul anului 2011.
Pe ordinea de zi se mai află un proiect de hotărâre privind alegerea viceprimarului orașului Cernavodă și proiect de hotărâre privind validarea mandatului unui nou consilier local.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5893 secunde