Ruana Ceaușescu, reprezentanta PMP Constanța în conducerea Activelor Statului

417
Ruana Ceaușescu, reprezentanta PMP Constanța în conducerea Activelor Statului - pmpruanaceausescu2-1588783398.jpg

Articole de la același autor

Organizația Județeană Constanța a Partidului Mișcarea Populară are, începând cu data de 5 mai 2020, un reprezentant în una dintre cele mai importante autorități la nivel central.

Ruana Florina Ceaușescu a fost numită, prin Decizia nr. 236/5.05.2020 emisă de premierul Ludovic Orban și publicată în Monitorul Oficial, în funcția de vicepreședinte al Autorității pentru Administrarea Activelor Statului.

"Numirea în funcția de vicepreședinte al AAAS mă onorează și îi mulțumesc domnului președinte Claudiu Palaz pentru încrederea pe care mi-a arătat-o. Voi depune toate eforturile pentru a îndeplini această funcție cu rezultate pozitive", a precizat Ruana Ceaușescu.

Reamintim că Ruana Ceaușescu este membru PMP Constanța din anul 2016 și s-a implicat activ în campania de la alegerile locale, susținându-l pe Claudiu Palaz.

"Pentru PMP Constanța este o onoare să avem un reprezentant la nivel național. În experiența profesională de până acum, Ruana a dat dovadă de profesionalism și seriozitate și sunt convins că nu ne va dezamăgi", a declarat Claudiu Palaz, președintele PMP Constanța.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4346 secunde