România va desemna doi consuli onorifici în Macedonia

373
România va desemna doi consuli onorifici în Macedonia care să îi reprezinte pe vlahi și aromâni, a anunțat, astăzi, președintele Traian Băsescu în timpul declarației comune de presă pe care a susținut-o alături de șeful statului macedonean, Gjorge Ivanov.
"Am luat notă de acordul comunicat, urmând să fie materializat legal, pentru desemnarea a doi consuli onorifici ai României în Macedonia, având ca principal obiectiv reprezentarea vlahilor și aromânilor în relația cu autoritățile de stat și locale macedonene", a anunțat Traian Băsescu.
El a mai spus că minoritarii aromâni, vlahii, sunt recunoscuți în Macedonia ca minoritate și a catalogat drept corect tratamentul pe care aceștia îl primesc.
De asemenea, Băsescu a menționat că discuțiile cu Ivanov au vizat situația din zona Balcanilor de Vest, dar și blocajul bilateral existent între Republica Macedonia și Grecia.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3747 secunde