România a trecut la starea de alertă maximă. "Poliția va trebui să se implice"

1407
România a trecut la starea de alertă maximă.

Articole de la același autor

Reprezentanții Guvernului s-au reunit, ieri, și au adoptat Hotărârea în conformitate cu prevederile Legii 55/2020, privind instituirea stării de alertă pe întreg teritoriul țării, începând cu data de 18 mai, pe o durată de 30 de zile.



"Odată cu adoptarea hotărârii de Guvern, continuăm, practic, starea de alertă care a fost instituită prin hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, dar, ca să am o exprimare plastică, trecem de la stare de alertă la stare de alertă maximă, pentru că legea ne conferă toate pârghiile și instrumentele pentru a putea asigura respectarea măsurilor, a regulilor care sunt stabilite pentru a apăra sănătatea și viața oamenilor. În următoarea perioadă, toate ministerele trebuie să fie mobilizate la maximum. Poliția, inclusiv cea locală, va trebui să se implice pentru respectarea regulilor", a declarat, la Digi24, premierul Ludovic Orban.

El a spus că, printre regulile instituite se află și obligativitatea purtării măștii în spațiile publice închise. Mai exact, în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.

Totodată, referitor la cei care vin din străinătate, se instituie măsura carantinării/izolării la locuință/locația declarată de cel în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparținătorii, după caz.

Excepție de la această regulă fac mai multe categorii socio-profesionale care nu prezintă simptome asociate COVID-19, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind utilizarea materialelor individuale de protecție. Conform unei alte prevederi, persoanele care nu respectă măsurile de carantină/izolare la locuință/altă locație sunt introduse în carantină instituționalizată pentru o perioadă de 14 zile și obligate să suporte contravaloarea cazării și hrănirii.

În cadrul stării de alertă, se stipulează că sunt interzise organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, inclusiv a celor de tipul drive-in, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise.

Deplasarea în afara localității se face cu declarație

Activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber sunt interzise, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult trei persoane care nu locuiesc împreună, respectiv ciclismul, drumețiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul și alte activități recreative și sportive desfășurate în aer liber.

Totodată, se interzic evenimentele private în spații închise, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult opt persoane și cu respectarea regulilor de distanțare socială. În interiorul localităților se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de trei persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

De asemenea, deplasarea în afara localității, în starea de alertă, este permisă doar pentru anumite motive, cu completarea unei declarații pe propria răspundere. Justificarea deplasării în afara localității se poate face și în baza legitimației de serviciu sau a unei adeverințe eliberate de angajator, în funcție de motivul deplasării.

Conform unei alte prevederi, se suspendă consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât și la terasele din exteriorul acestora. Este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

Și activitatea operatorilor economici care desfășoară activități în spații închise în următoarele domenii: jocuri de noroc, activități de fitness, activități în piscine, activități de tratament balnear, locuri de joacă și săli de jocuri este suspendată. Excepție fac activitățile de îngrijire personală care se desfășoară în spațiile special destinate și care respectă condițiile de siguranță sanitară.

Se menține măsura suspendării temporare a cursurilor din toate unitățile și instituțiile de învățământ până la finalul anului școlar/universitar.

Hotărârea mai stabilește că regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în anexele 1-3 este cel stabilit la articolele 64 - 70 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5878 secunde