Roberta Anastase: "E absolut necesară o alianță de dreapta"

538
1
Roberta Anastase:

Articole de la același autor

Vicepreședintele PDL Roberta Anastase afirmă că o alianță politică de dreapta este absolut necesară pentru susținerea unui candidat unic la Președinție, ea spunând că PNL poate fi parte a discuțiilor pentru această alianță "dacă se hotărăște să facă opoziție".


"Este absolut necesară o alianță pe partea dreaptă a spectrului politic pentru susținerea unui candidat la Președinția României. Cred că absolut toate partidele de dreapta trebuie să intre în această construcție. Avem nevoie de fiecare vot. Avem de-a face cu o stângă, care este puternică, are o resursă financiară impresionantă pe spatele cetățenilor, dar pe care nu ezită să o pună în slujba câștigării alegerilor de către PSD. Cred că noi trebuie să avem înțelepciunea de a declanșa acest dialog", a afirmat Roberta Anastase. 


Întrebată care ar fi rolul Partidului Național Liberal într-o astfel de alianță, în condițiile în care democrat-liberalii au acuzat în repetate rânduri PNL că nu mai este un partid de dreapta, Anastase a răspuns că PNL s-ar putea așeza la masa negocierilor dacă se hotărăște să facă opoziție.


Ea a ironizat cele două mari partide care au format USL, spunând că sunt "precum în gluma cu polițistul bun și polițistul rău" și că unul dintre ele spune că este în opoziție dar, de fapt, susține puterea.


Comentează știrea

admirator
3 aprilie 2014
dupa ce Crin

isi va da demisia de onoare si PNL se va restructura (va indeparta din functiid econducere pe cei care au sustinut alianta cu PSD si tentativa de lovitura de stat), sigur, e posibila o alianta a intregii drepte. Dar nu prea cred ca se va intimpla asa. Agentii dubli platiti de Iliescu si ai lui, vor continua sa subnmineze dreapta politica, pentru a conduce nestnjeaniti...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.344 secunde