Deputatul Bogdan Huțucă:

"Rețeaua de gaze din Constanța ar putea fi extinsă cu redevențele din Marea Neagră"

641

Articole de la același autor

Președintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, deputatul Bogdan Huțucă, a reușit să treacă un amendament la Legea offshore care spune că banii plătiți de companiile care exploatează gazele naturale din Marea Neagră vor fi virați într-un cont special care va finanța extinderea rețelei de gaze naturale și racordarea lor la sistemul național de transport de gaze.

"M-am luptat pentru acest amendament cu gândul la mai multe localități din județul Constanța, precum Fântânele, Corbu, Cobadin, Independența și altele, deoarece și cetățenii de aici trebuie să beneficieze de gazele naturale românești și de condiții de viață mai bune. Banii ce vor veni din redevențe și din impozitul pe venit trebuie să susțină extinderea rețelei de gaze către zone în care companiile private nu au niciun interes economic să investească. Resursele de hidrocarburi reprezintă o resursă limitată și ar fi dramatic dacă vom arunca acești bani în consum în loc să dezvoltăm România, pentru a le face românilor viața mai ușoară", a explicat deputatul constănțean Bogdan Huțucă.

Liderul PNL Constanța amintește că locuitorii județului Constanța plătesc taxe și impozite la fel ca restul cetățenilor din întreaga țară, fără a se bucura însă de beneficiile pe care le au cei din Cluj, Iași sau București, iar acest lucru nu este corect.

"La Constanța avem de aproape două decenii o administrație pesedistă care ne spune că se luptă pentru județ, însă, când ne uităm la cum arată Constanța, vedem că nu a făcut nimic. Infrastructura rutieră este un dezastru, spitalele sunt vechi și nerenovate, rețeaua de gaze nu se extinde. Totul e în paragină, zici că nici nu le pasă", a declarat Huțucă.

Cu toate acestea, el a adăugat că este foarte bucuros că cei din Partidul Național Liberal au reușit să convingă și parlamentari ai puterii să voteze acest amendament.

"Am demonstrat că putem face lucruri importante pentru Constanța chiar și din opoziție. Nu ne vom opri aici, pentru că acesta este județul în care locuim cu toții și pe care avem obligația de a-l dezvolta, astfel încât să redevenim o atracție pentru întreaga țară și nu un loc din care să ne plece copiii", a mai spus deputatul Bogdan Huțucă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6302 secunde