Reprezentanții ONG-urilor, așteptați la întâlnirea cu președintele CJC, Mihai Lupu

Duminică, 17 Ianuarie 2021
397
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, îi invită pe reprezentanții Organizațiilor Non Guvernamentale de pe raza județului Constanța, la o întâlnire oficială cu conducerea instituției. Acest eveniment are ca scop identificarea și demararea unei colaborări pentru realizarea unor proiecte comune care să vină în sprijinul locuitorilor din județul nostru.

„Îmi doresc să continui seria de întâlniri, pe care am demarat-o odată cu întrevederea de lucru cu rectorii și președinții senatului universităților din Constanța și cu reprezentanții Organizațiilor Non Guvernamentale din Constanța. Avem proiecte de cercetare împreună cu mediul academic, care vor duce la valorificarea și fructificarea acestora și dorim să dezvoltăm proiecte similare și cu societatea civilă constănțeană. Suntem deschiși la propunerile venite din partea ONG-urilor și vom acorda tot sprijinul nostru pentru elaborarea și implementarea proiectelor cu impact asupra locuitorilor din județul Constanța”, a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Evenimentul se va desfășura pe data de 25 ianuarie 2021, începând cu ora 11.00, în sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ, cu respectarea tuturor normelor de siguranță epidemiologice în vigoare. Toate Organizațiile Non Guvernamentale care doresc să participe la această întâlnire vor desemna un singur reprezentant și vor putea accesa formularul de înscriere online de pe site-ul Consiliului Județean Constanța.




Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3481 secunde