Regulamentul locurilor de parcare, în dezbaterea CL Mangalia

255
Regulamentul locurilor de parcare, în dezbaterea CL Mangalia - mangalia-1525278968.jpg
Primarul Municipiului Mangalia, Cristian Radu, a convocat consilierii locali la o ședință ordinară, vineri, 4 mai, ora 12.00. Pe ordinea de zi, sunt înscrise mai multe proiecte de hotărâre cu caracter administrativ, dar și social. Unul dintre proiectele supuse adoptării vizează rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Mangalia, pentru anul în curs. 


În aceeași ședință, se va dezbate proiectul privind "Regulamentul de organizare, funcționare și rezervare a parcărilor publice de pe raza Municipiului Mangalia". De asemenea, pe ordinea de zi este înscris proiectul de hotărâre care vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții "Reabilitare Trotuare în Mangalia – Lotizarea I". 


Un alt proiect de interes pentru comunitate se referă la aprobarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă pentru oraș. Alte proiecte supuse dezbaterii în CL Mangalia vizează aprobarea costului mediu lunar de întreținere pentru persoanele vârstnice aflate în Căminul de Bătrâni, precum și administrarea cimitirului musulman.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4577 secunde