Regele Mihai - Cetățean de Onoare al orașului Techirghiol

3198

Primarul localității Techirghiol, Adrian Stan, a efectuat în cursul zilei de ieri, o vizită la Palatul Elisabeta, unde i-a înmânat Regelui Mihai titlul de "Cetățean de onoare al orașului Techirghiol".

La invitația Casei Regale, edilul localității Techirghiol, Adrian Stan, împreună cu o delegație formată din peste 70 de persoane a ajuns, ieri, în jurul orei 11.30 la Palatul Elisabeta din București. Alături de primar s-au aflat aproape toți consilierii locali din Techirghiol, mai mulți angajați ai administrației locale, reprezentanți ai Sanatoriului Bal-near, oameni de afaceri, membri ai comunității locale, copii, pensionari, cadre didactice și medici. De asemenea, Stan a ținut să îi aibă alături "în acest moment de mare importanță pentru oraș" pe Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie și pe președintele UDTTMR, Varol Amet. Astfel, după identificarea fiecărui membru al delegației de către forțele de securitate de la Palatul Elisabeta, oaspeții de la Techirghiol au fost poftiți în inte-riorul clădirii, unde au fost rugați să aștepte sosirea membrilor Familiei Regale.
Odată ajunși în sală, după intonarea imnului Casei Regale, Regele Mihai, împreună cu Princi-pele Radu de România și Principesa Margareta au făcut cunoștință cu oaspeții de la Constanța.
Principele Radu a rostit un discurs în care a vorbit despre atașamentul pe care Casa Regală îl are și l-a avut de-a lungul timpului față de întreaga regiune Dobrogea-nă și față de orașul Techirghiol. "Constanța este un oraș aproape recreat de Majestatea sa Carol I. Tot ce respiră identitate, spiritua-litate, economie, diplomație, cultură, știință și artă militară, poartă amprenta regalității, atât în municipiul, reședință de județ, cât și în restul așezărilor urbane, precum orașul Techirghiol", a declarat Principele Radu, care în încheierea discursului l-a invitat pe edilul Adrian Stan să preia pupitrul pentru a-i adresa câteva cuvinte Regelui.
Vizibil emoționat, liderul administrației locale Techirghiol a vorbit despre momentele cele mai impor-tante din istoria relației Majestății Sale cu orașul balneoclimateric. Stan a vorbit despre biserica de lemn din curtea Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol, în care Regele și-a petrecut o mare parte din copilărie, bucurându-se de momente de liniște și reculegere. În plus, Stan a rememorat momentul în care Regele Mihai și Regina Ana au petrecut sărbătorile de Paște la Mânăstirea Techirghiol, în perioada anilor 1990. Menționăm că mânăstirea găzduiește biserica străveche de lemn strămutată de la Sinaia, vizitată adeseori de Familia Regală.
"Această localitate mică vă aduce omagiu și stimă eternă, Dumneavoastră și Casei Regale. Dezvoltarea noastră nu ar fi avut loc fără decretul legal de protejare a lacului, iar tot ceea ce înseamnă unități medicale, administrație, instituții de învățământ și de cultură, le datorăm perioadei monarhice", a declarat Stan.
După discurs, primarul i-a oferit regelui hotărârea de consiliu prin care membrii CL au decis acordarea titlului de "Cetățean de onoare" Majestății sale și l-a invitat să își construiască o casă de vacanță la Techirghiol, o alternativă la cea pe care Familia Regală o deține la Balcic.
Delegația a fost invitată în sufrageria palatului Elisabeta, unde oaspeții au putut ciocni un pahar în cinstea jubileului Majestății și noului onor primit. Personalitățile orașului i-au oferit, pe rând, mai multe cadouri Regelui, iar Arhiepiscopul Tomisului i-a pus
în piept "Crucea Sfântului Andrei" și i-a oferit o diplomă. Ulterior, Regele Mihai a semnat Cartea Cetățenilor de onoare ai orașului Techirghiol și a dat mâna cu toți invitații, printre ei aflându-se și un tânăr liberal, urmaș al lui Mihail Kogălniceanu.
Evenimentul s-a încheiat cu promisiunea că Regele sau un alt reprezentant al Casei Regale va fi prezent în Techirghiol la dezvelirea plachetei comemorative momentului în care Majestatea Sa a primit titlul de "Cetățean de onoare" al localității.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3577 secunde