Raluca Turcan: Proiectul de interzicere a cumulării pensiei cu salariul va fi prezentat zilele următoare

208
Raluca Turcan: Proiectul de interzicere a cumulării pensiei cu salariul va fi prezentat zilele următoare - maxresdefault-1614267046.jpg

Articole recomandate

Proiectul de interzicere a cumulării pensiei cu salariul la stat va fi prezentat zilele următoare în şedinţă de Guvern, a declarat, joi, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, la finalul dezbaterilor parlamentare pe tema bugetului ministerului de resort.


"Acel proiect (de interzicere a cumulului pensiei cu salariul la stat, n.r.) va fi prezentat zilele următoare şi astăzi n-aş dori să intru în detalii, pentru că sunt convinsă că sunt foarte multe întrebări. Voi prezenta proiectul şi după aceea veţi vedea care este conţinutul. În momentul în care prezentăm public proiectul asumat de către minister pentru şedinţa de Guvern, veţi vedea detaliile şi voi răspunde la toate întrebările. Orice proiect are o fundamentare, iar în fundamentare sunt incluse raţiunile pentru susţinerea lui. Aşadar le veţi vedea atunci", a afirmat Raluca Turcan.


Ministrul Muncii a arătat că acest proiect face referire doar la pensionarii din sistemul public.


"Un principiu de bază este acela de a permite celor care doresc să lucreze în sistemul public să opteze să muncească o perioadă mai lungă de timp. În acelaşi timp, în momentul în care se face această opţiune pentru activitate la stat, să nu se cumuleze şi pensia, plătită evident tot din resurse publice. Mai mult decât atât, în momentul în care un pensionar doreşte să se reangajeze la stat până la vârsta maximă de pensionare, poate să o facă. Vorbim despre cumul-pensie salariu la stat", a precizat Raluca Turcan.


Pe subiectul alocaţiilor copiilor, ministrul Muncii a menţionat că Parlamentul va decide dacă vor mai fi majorări ale alocaţiilor în acest an.


"Aşa cum am menţionat şi la audierile din comisiile reunite, în momentul de faţă bugetul prevede majorarea alocaţiilor în două etape, finalul anului trecut şi începutul anului acesta. În momentul de faţă avem un proiect de lege în Parlament, în funcţie de rezultatul votului din Parlament vom vedea dacă vor mai fi şi alte majorări. Vom vedea până la urmă ce va rezulta din dezbateri şi vot. Până la urmă dezbaterile trebuie să aibă la bază şi componenta de asigurare a resurselor şi evident de voinţă exprimată prin vot", a încheiat Raluca Turcan.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.458 secunde