PSD Constanța se pregătește de Congresul partidului

350
2
PSD Constanța se pregătește de Congresul partidului - congrespsdimg7920-1366211865.jpg
Social-democrații constănțeni se pregătesc de alegeri la nivel național, la Congresul PSD din perioada 19-20 aprilie urmând să participe 125 de delegați din cadrul Organizației PSD Constanța. Deși președinte al PSD Constanța, Radu Mazăre nu va fi prezent la Congres, el fiind deja plecat din țară, într-o mică vacanță.

Cunoscută la nivel național ca o organizație foarte puternică, reprezentanții PSD Constanța speră să aibă un cuvânt de spus și la nivel național, stabilind astfel că este necesar să aibă un social-democrat în conducerea Biroului Permanent Național al partidului.

Drept urmare, la începutul acestei luni, cei peste 600 de delegați prezenți la Conferința Județeană a PSD Constanța au stabilit pe cine vor trimite să candideze pentru o funcție de conducere.

Astfel, social-democrații au decis ca președintele Consiliului Județean Constanța, prim-vicepreșe-dintele PSD Constanța Nicușor Constantinescu, să fie cel care va candida din partea Organizației Județene a PSD Constanța pentru o funcție de vicepreședinte la nivel central, mai exact, pentru o funcție de vicepreședinte al Regiunii Sud - Est.

Funcția vizată de social-democrații constănțeni nu va fi ușor de obținut, în condițiile în care Nicușor Constantinescu va avea

un contracandidat destul de puternic, respectiv pe Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea. De altfel, surse din interiorul partidului susțin că este posibil ca pentru această funcție să candideze și primarul din Buzău, Constantin Boșcodeală.

Potrivit statutului, din conducerea partidului vor face parte 16 vicepreședinți, opt dintre aceștia fiind aleși pe regiuni, iar ceilalți opt la nivel național. Concret, vicepreședinții regionali vor fi aleși doar de către delegații din județele din zona respectivă, în timp ce vicepreședinții aleși la nivel național vor fi aleși de toți delegații.

Două funcții de vicepreședinte pentru membrii UNPR

În altă ordine de idei, recent, președintele PSD, Victor Ponta, a declarat că prin rezoluția care va fi adoptată la Congresul social-democraților privind fuziunea cu UNPR se vor realiza, cel mai probabil, încă două funcții de vicepreședinte al partidului pentru cei propuși de progresiști. Ponta a fost întrebat când se va realiza fuziunea cu UNPR.

"Întâi, în cadrul Congresului, noi adoptăm o rezoluție. Congresul ne dă voie să facem procedurile de fuziune, după care o să discutăm cu colegii de la UNPR. Nu a mai fost o chestiune foarte urgentă pentru că noi de fapt colaborăm foarte bine. Avem un grup comun, domnul Oprea este membru al Guvernului, nu a mai fost o chestiune arzătoare. Luăm acordul Congresului. Conform statutului, doar Congresul ne poate da acest acord, după aceea va avea și UNPR un Congres și facem procedurile, dar nu mai este motiv de grabă din moment ce funcționăm foarte bine, nu avem nicio sincopă. Domnul Oprea participă la ședințele PSD și colegii UNPR din țară participă la ședințele PSD", a explicat Victor Ponta.

El a mai precizat că membrii UNPR nu vor mai candida la funcțiile de conducere ale PSD, deoarece prin rezoluția de fuziune se dă posibilitatea ca aceștia să aibă aceste funcții în conducerea centrală a social-democraților odată cu fuziunea.

În ceea ce privește funcția de președinte, Victor Ponta îl va avea contracandidat pe Andrei Alexandru, fost consilier al lui Nicolae Văcăroiu, un membru de partid care nu are nicio șansă de a obține funcția de lider al PSD. Un alt greu al partidului care nu are emoții la alegeri este Liviu Dragnea care părăsește funcția de secretar general al partidului și țintește funcția de președinte executiv unde el este singurul candidat.

Comentează știrea

admirator
18 aprilie 2013
isi fac

basti noi?

fake hermes birkin 50
20 noiembrie 2013
fake hermes birkin 50

high quality replica hermes bags Stiri Politică : PSD Constanța se pregătește de Congresul partidului | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online fake hermes birkin 50 http://www.arenyspropiedades.com/images/replica-hermes-lindy.html

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2762 secunde