Proiectul Spitalului Regional Constanța, tranșat la CCR. Ce spun parlamentarii PSD

628
Proiectul Spitalului Regional Constanța, tranșat la CCR. Ce spun parlamentarii PSD - psdspitalregional-1592586830.jpg

Articole de la același autor

Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis Curții Constituționale Române (CCR), vineri, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind aprobarea obiectivului de investiții Spitalul Militar Regional "Carol I". Ulterior, PSD Constanța s-a reunit, urgent, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat deputații Radu Babuș, George Vișan,

Ștefan Mihu și senatorii Liviu Brăiloiu și Nicolae Moga.

"Este o zi pe care nu credeam că o să apuc să o văd. Organizația PSD Constanța și-a asumat public construirea unui spital militar regional pe raza municipiului Constanța. Această lege a fost trimisă la promulgare și Klaus Iohannis a atacat-o la Curtea Constituțională. În ultimul timp, în comisiile de apărare, din Senat, am aprobat o investiție de 2,2 miliarde de euro pentru modernizarea bazei de la Mihail Kogălniceanu. Actuala putere atacă la Curtea Constituțională proiectele pe care noi le propunem. Ei promovează legile care ajută casele de pariuri și jocuri de noroc", a declarat deputatul Radu Babuș.

Și senatorul Liviu Brăiloiu s-a arătat deranjat de faptul că proiectul spitalului regional a fost trimis la CCR de șeful statului.

"În cazul spitalului militar regional, ne-am luat angajamentul în fața constănțenilor că vom construi această unitate. Primăria Constanța ne pune la dispoziție un teren, dar iată că nu se poate construi că nu vrea actualul Guvern. Constat cu stupoare că președintele României nu este de acord cu această dorință a noastră. Am speranța și credința că în înțelepciunea ei, Curtea Constituțională ne va da câștig de cauză. Acesta este un atentat la dreptul oamenilor de a avea medicina asigurată. Este un fapt fără precedent", a declarat senatorul Liviu Brăiloiu.

La rândul lui, deputatul George Vișan a spus că, în opinia sa, președintele începe să joace politic.

"Folosește dubla măsură când vine vorba de Constanța. Cetățenii din Dobrogea sunt discriminați față de cei din întreaga țară atunci când trebuie să ieșim din județ și plătim taxa. Acest lucru nu a mai fost atacat de președinte. Eu cred că cetățenii au suficient discernământ pentru a-și da seama ce vrem să facem pentru ei", a declarat, în cadrul conferinței de presă, deputatul George Vișan.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4342 secunde