Proiect de lege marca USR: interzicerea privind reangajarea la stat a celor pensionați anticipat

203
1
Proiect de lege marca USR: interzicerea privind reangajarea la stat a celor pensionați anticipat - danbarna-1502014033.jpg

Articole de la același autor

Uniunea Salvați România (USR) propune un proiect de lege prin care să fie interzisă reangajarea la stat a persoanelor pensionate anticipat cu pensie de serviciu, purtătorul de cuvânt al partidului, deputatul Dan Barna, precizând că doar persoanelor pensionate pentru limită de vârstă ar trebui să li se permită să lucreze atât la stat, cât și la privat.

"În ultimele zile, mass-media a prezentat mai multe cazuri în care persoane care s-au pensionat anticipat din sistemul de ordine publică, apărare și siguranță națională au fost reangajate în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, beneficiind de cumulul pensiei cu salariul. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este cel al secretarului de stat Cornel Gabriel Ciocoiu (45 de ani) din Ministerul de Interne. În urmă cu o lună, acesta a trecut în rezervă cu grad de general și o pensie lunară de peste 13.000 lei. A doua zi, după ce în Monitorul Oficial a apărut decretul de trecere în rezervă, Ciocoiu a fost reangajat, prin decret semnat de premierul Mihai Tudose, fix pe poziția avută înainte de pensionare. Partidul Uniunea Salvați România consideră un astfel de caz revoltător și propune Parlamentului spre adoptare un proiect de lege care să interzică reangajarea la stat a persoanelor pensionate anticipat cu pensie de serviciu din sistemul de ordine publică, apărare și siguranță națională", se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit proiectului de lege propus de USR, situația cumulului pensiei cu salariul nu poate opera în cazul unei persoane care beneficiază de pensie anticipată în condițiile legii și este reangajată în aceeași funcție ocupată anterior sau în alte funcții similare din cadrul altor instituții publice sau subordonate acestora, precizează comunicatul citat.

Comentează știrea

Misu
6 august 2017
Bataie de joc

Daca PSD va da o lege prin care sa interzica angajarile la stat a pensionarilor din armata si politie va avea multi simpatizanti, deoarece tinerii pleaca din tara ca nu au loc de puturosii astia din aparare si interne. De ce nu se angajeaza la privat? Pentru ca patronul le da un sut in fund, ca ei nu sunt invatati cu munca.

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6416 secunde