Primarul Mariana Gâju a depus jurământul pentru al cincilea mandat

270
Prefectul județului Constanța, Adrian Nicolaescu, a participat, astăzi, la evenimentul ce a prilejuit constituirea noului Consiliu Local al comunei Cumpăna. Acțiunea a avut loc într-un cadru festiv, în sala mare a Casei de Cultură Cumpăna. Ședința de constituire a noului Consiliu Local a avut un caracter public, locuitorii fiind prezenti cu mic cu mare la prima ședință din noul mandat.


Rând pe rând, cei 17 consilieri ai localității au jurat să facă tot ce le stă în putință pentru binele comunei Cumpăna. Din partea PSD au intrat în Consiliul Local Cumpăna : Florin Neagu, Aurel Ilioiu, Iulian Brânză, Elena Drăgoi, Adinan Cadâr, Gheorghe Troșie, Constantin Bălan, Monica Oana Nuțu, Liviu Corduneanu, Adriana Sticlet, Stamat Elena, Ene Gabriela, Turcu Dan. Totodată, mai fac parte liberalii Florin Imoșanu Florin, Constantin Solomon, Marius Didea și Marian Cocoș.


Ulterior, Mariana Gâju, aflată la al cincilea mandat, a depus jurământul de primar. Printre altele, ea a spus că va continua proiectele începute și va face tot ce-i stă în putință pentru ca localitatea să arate din ce in ce mai bine. După ce a fost felicitată de cei prezenți și asaltată cu zeci de buchete de flori, aleșii locali au trecut la următoarea etapă, mai exact alegerea viceprimarului. La fel ca și până acum, Mariana Gâju va face echipă cu social-democratul Florin Neagu care a fost reconfirmat pe funcția de viceprimar, cu unanimitate de voturi. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3983 secunde