Primarul George Cojocaru: „Racordarea oraşului Murfatlar la gaze este o prioritate pentru mine”

Marţi, 16 Martie 2021, 00:00
3272
Oraşul Murfatlar se află pe harta locurilor care au parte de o administraţie interesată de a dezvolta localitatea. Primarul oraşului Murfatlar, George Cojocaru, a dezvăluit pentru „Cuget Liber” că are în plan mai multe proiecte de hotărâre pe care le va pune în practică, dar există şi altele care au fost deja demarate.



Unul dintre ele este conectarea la reţeaua de gaze, un lucru care este foarte important pentru locuitorii oraşului Murfatlar.

„Eu când am venit în Primăria oraşului Murfatlar am avut ca prim obiectiv depunerea proiectului de finanţare europeană pentru alimentarea oraşului Murfatlar cu gaze. Am reuşit să depunem acest proiect. Chiar de a doua zi de când am fost validat în funcţia de primar am vorbit cu aparatul propriu să înceapă să lucreze la acest proiect. Proiectul se află în acest moment în evaluare. Mai mult, am demarat procedura de achiziţie publică. Există nouă firme înscrise la licitaţie. În momentul în care vom semna contractul de finanţare, vom semna şi contractul cu firma care se va ocupa de acest lucru. Eu consider că gazele reprezintă necesitatea numărul 1 pentru oraşul Murfatlar”, a declarat pentru „Cuget Liber” primarul oraşului Murfatlar, George Cojocaru.

El a adăugat că mai există şi alte proiecte care sunt demarate la Murfatlar. Administraţia locală se ocupă de educaţie, de cosmetizarea drumurilor şi de curăţenia oraşului.

„Între timp, am mai depus un proiect cu finanţare europeană. Este vorba despre achiziţionarea de tablete şi table inteligente pentru copiii din cele trei şcoli pe care le avem. Vom avea 1.200 de tablete, 60 de table inteligente şi 60 de laptopuri pentru profesori. Am deblocat două proiecte de investiţii. Vom reabilita şi vom moderniza 26 de străzi în oraşul Murfatlar şi vom reabilita şi drumul comunal DC 27, Murfatlar-Siminoc. Proiectele s-au deblocat, se lucrează pe toate drumurile, iar în paralel cu aceste drumuri, prioritatea numărul unu a fost igienizarea şi curăţenia în oraş. Am avut mai multe întâlniri cu operatorul de salubrizare şi le-am cerut să începem dotarea gospodăriilor cu euro-pubele, iar la punctele de colectare să existe containere pentru a putea demara colectarea selectivă. Aşteptăm ca dânşii să ne ofere un eventual răspuns. Aceasta ar fi singura variantă pentru a scădea preţul la salubrizare”, a adăugat edilul George Cojocaru.

În altă ordine de idei, primarul a spus că nu este mulţumit în totalitate de angajaţii din Primăria Murfatlar, însă speră că lucrurile se vor remedia în cel mai scurt timp. El a explicat că există angajaţi în Primăria Murfatlar care nu respectă programul de lucru şi nu îşi îndeplinesc sarcinile aşa cum ar trebui.

„Aparatul propriu pe care îl am acum la dispoziţie funcţionează destul de greu, dar funcţionează. Angajaţii primăriei Murfatlar, în 8 ani şi jumătate nu erau obişnuiţi să vină la program. Nici nu îşi făceau treaba aşa cum trebuie. Am încercat să remediem acest lucru. S-au adaptat noilor condiţii şi noului program. Cei care nu au făcut-o, au plecat singuri. Nu am făcut angajări noi şi în primărie mai există unele persoane care nu înţeleg multe lucruri şi trăiesc în trecut. Încearcă prin orice metodă să îşi păstreze locul de muncă, fără să îşi facă treaba. Aşa ceva nu se poate! Li s-a impus o condică de prezenţă şi au renunţat în momentul în care au văzut că aşa nu se poate. Sunt unii care vin la program, dar nu vor să facă nimic. Unul dintre ei este şeful Serviciului Poliţiei Locale, secretarul general al UAT şi mai sunt şi alţii”, a spus primarul George Cojocaru.



Pagina a fost generata in 0.4989 secunde