Primarul George Cojocaru apelează la metode moderne pentru a stabili de ce a ajuns Murfatlarul „orașul îmbrăcat în alb”

2078

Articole de la același autor

De ani buni, localnicii din Murfatlar acuză că orașul este acoperit de praf de cretă, de la fabrica de la marginea localității. Dincolo de disconfortul evident, oamenii se tem de posibilele consecințe asupra sănătății. Invariabil, autoritățile de mediu au susținut că nivelul de pulberi nu depășește limita legală. Răspunsurile nu au fost mulțumitoare, astfel că administrația publică locală a luat atitudine: a încheiat un contract de colaborare cu două universități și un spital, în vederea realizării unui studiu de amploare, pentru a stabili gradul de poluare în zonă.

Nemulțumirile localnicilor din Murfatlar privind praful de cretă nu sunt o noutate. Fabrica de cretă există de zeci de ani, practic orașul s-a dezvoltat în urma înființării acestei unități. Dar anii au trecut, configurația geografică s-a modificat, investițiile în dispozitive de protecția mediului necesare fabricii nu au fost realizate. Prin urmare, în prezent, în funcție de cum bate vântul, tot orașul este acoperit de un strat gros de praf de cretă. Administrația locală, prin primarul George Cojocaru, a făcut diverse demersuri în vederea soluționării acestei probleme. Semnalam în edițiile anterioare ale „Cuget Liber” faptul că au fost transmise sesizări către toate instituțiile abilitate: Agenția de Protecția Mediului, Garda de Mediu, Greenpeace, Corpul de control al primului ministru etc. Autoritățile de mediu au venit în localitate, au măsurat și au concluzionat: nu este poluare, nu sunt depășite limitele admise. Dar metoda folosită este susceptibilă de îndoieli: o găleată așezată într-o gospodărie în apropierea fabricii, în care se adună pulberile sedimentabile, într-o anumită perioadă de timp. „O astfel de măsurătoare poate da naștere la interpretări. Respectivul recipient, găleata, nu a fost supravegheat de nimeni. Ne dorim un procedeu mai clar, mai modern, pentru măsurarea pulberilor sedimentabile din aer”, a precizat primarul George Cojocaru.







Studiu realizat de două universități și un spital

Prin urmare, luni, 26 iulie, primarul George Cojocaru, alături de prof. univ. dr. ing. Eden Mamut, din cadrul Universității Ovidius Constanța, dr. Erdin Borgazi, managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, și conf. dr. Zoltan Torok, din cadrul Universității Babeș Bolyai Cluj, au anunțat încheierea unui parteneriat în vederea realizării unui studiu ce are drept scop evaluarea calității aerului din localitatea Murfatlar. „Ne dorim să vedem gradul de poluare a aerului din Murfatlar, să fim siguri că locuitorii nu sunt afectați. Nu este vorba doar despre poluarea de la fabrica de cretă, ci și de consecințele traficului intens; suntem totuși la intersecția a două drumuri naționale, iar autostrada trece prin apropiere”, a mai afirmat edilul.

Parteneriatul are drept scop realizarea unui studiu preliminar, privind emisiile din aer, evaluarea celor mai importante surse de emisii poluante, realizarea unor modele de dispersie a emisiilor poluante și estimarea impactului emisiilor poluante asupra sănătății locuitorilor orașului, a arătat prof. univ. dr. ing. Eden Mamut.





Găleata, înlocuită de un laborator mobil

Încă de pe 22 iulie, în apropierea fabricii de cretă a fost montat un auto-laborator, pentru realizarea de măsurători. Ulterior, prin intermediul unor platforme de modelare și simulare ADMS și AirMode, vor fi analizate modelele de dispersie a emisiilor poluante, vor fi realizate posibile scenarii de afectare a populației, dar și efectele asupra sănătății locuitorilor. De asemenea, pe partea efectelor din punct de vedere medical, vor fi realizate măsurători (precum spirometrii), în scop de cercetare, și de cadrele medicale de la Spitalul de Pneumoftiziologie Constanța.

„În prima etapă, colaborarea va avea ca scop realizarea unui studiu preliminar asupra emisiilor de particule de la fabrica de cretă. Studiile preliminare vor fi folosite pentru a fundamenta inițierea unor proiecte de cercetare de mare amploare, care să studieze o categorie mai largă de poluanți, proveniți din traficul rutier, din procesele de tratare din agricultură și alte surse de poluare”, a afirmat prof. univ. dr. ing. Eden Mamut.



„Avem instrumentele științifice pentru a identifica sursele de poluare și venim cu cercetarea în sprijinul societății”, a afirmat la rândul său conf. dr. Zoltan Torok, de la Institutul de Cercetări pentru Sustenabilitate din cadrul Universității Babeș Bolyai Cluj.

Studiul preliminar va dura între trei și șase luni, urmând ca ulterior să se decidă dacă va fi realizată o cercetare pentru mai mulți ani, care să aibă drept scop evaluarea poluării în Murfatlar.



Rezultatele studiului preliminar vor fi făcute publice pe pagina web a Primăriei Murfatlar, iar în funcție de acestea, administrația locală va acționa în consecință. „Vom decide cum anume vom acționa în funcție de rezultatele studiului. În acest moment, am solicitat Agenției de Protecția Mediului și planul de măsuri dispus fabricii de cretă și evaluarea asupra impactului de mediu. Fabrica de cretă are autorizație din 2020, sunt în cadrul autorizației. În altă ordine de idei, rezultatele vor fi făcute cunoscute cetățenilor și le vom transmite și autorităților de mediu”, a concluzionat primarul George Cojocaru. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5186 secunde