Primăria Topraisar alocă 1 milion de lei pentru reabilitarea unei grădinițe

413
Primăria Topraisar alocă 1 milion de lei pentru reabilitarea unei grădinițe - topraisarprimargheorghestelian7-1351891332.jpg
La inițiativa primarului, Gheorghe Stelian, administrația locală Topraisar a reluat procedura de licitație pentru contractarea unui agent economic interesat să efectueze lucrări de reamenajarea unei noi grădinițe.


Potrivit anunțului, la ora actuală, instituția de în-vățământ este "la roșu", iar constructorul implicat în acest proiect va trebui se ocupe de reabilitarea clădirii care va avea o structură de tip P+1. În plus, firma desemnată câștigătoare va trebui să execute lucrări de arhitectură, să se ocupe de canalul exterior, de instalația electrică, precum și de racordarea clădirii la rețeaua de alimentare cu apă rece. Mai mult de atât, cei implicați în realizarea acestui proiect vor executa lucrări la instalația sanitară și cea termică și vor fi responsabili cu montarea utilajelor aferente.

Contractul va avea o valoare de 1.020.711 lei fără TVA, banii provenind din bugetul local al comunei Topraisar. Potrivit primarului, deși această investiție este una destul de costisitoare pentru un buget ca cel de la Topraisar, reprezentanții administrației locale își vor da toată silința pentru finalizarea proiectului.

"Am început acest proiect în 2008, însă am avut probleme cu licitația, știți cum e, contestații peste contestații. Din această cauză am pierdut și finanțarea de Guvern. Anul acesta am decis să reluăm inițiativa din surse proprii. Să vedem cum o să ne descurcăm cu banii pentru că nu stăm prea bine la acest capitol, dar vom face toate demersurile pentru a termina lucrarea. Este o investiție oportună pentru comuna noastră. Copiii au nevoie de această grădiniță", a explicat Gheorghe Stelian.

Precizăm faptul că reprezentanții companiilor de profil interesați să participe la această licitație se pot înscrie până pe 11 noiembrie, ora 9.00. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3756 secunde