Primăria Mangalia organizează Ziua Marinei. Care este programul

232
Primăria Mangalia organizează Ziua Marinei. Care este programul - primariamangaliaorganizeazaafisz-1439395274.jpg

Articole de la același autor

l Primăria și Garnizoana Mangalia organizează sâmbătă, 15 august, începând cu orele 10.00, în Portul Turistic, o serie de manifestări publice, prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei Române. 


Conform programului de activități, evenimentul va debuta cu salutul Gărzii de Onoare, arborarea drapelului și a marelui pavoaz, precum și un ceremonial religios, oficiat de un sobor de preoți din cadrul Protoieriei Mangalia. Ulterior, va avea loc sfințirea ancorei de flori, care va fi aruncată în mare. 


După alocuțiunile oficialităților și retrage-rea Gărzii de Onoare, Zeul Neptun va debarca pe cheu de la bordul ambarcațiunii Harbour și va da startul jocurilor și concursurilor marinărești, pe mare și pe uscat. Totodată, se vor desfășura exerciții de inserție și extracție cu salturi din elicopter și scafandri, inspecție la bordul unei nave suspecte, stingere de incendiu și salvare pe mare. 


Pe tot parcursul zilei, în Portul Turistic vor avea loc parade de ambarcațiuni și spectacole artistice, iar seara se va încheia cu muzică militară, retragerea cu torțe și focuri de artificii. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.056 secunde