Primăria Constanța investește în echipamente medicale, pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase

Duminică, 16 Mai 2021, 20:54
600
Primăria Municipiului Constanța a finalizat achiziția a patru loturi de echipamente medicale moderne, destinate Spitalului Clinic de Boli Infecţioase. Acestea vor sosi în perioada următoare şi sunt necesare pentru asigurarea unui tratament corespunzător tuturor pacienţilor infectaţi cu SARS-COV-2 şi pentru diminuarea riscului de contaminare a personalului din cadrul spitalului şi a pacienţilor.

Achiziţiile sunt realizate în cadrul proiectului „Consolidarea capacității medicale a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în contextul COVID-19”. Cele patru loturi de echipamente se vor livra și pune în funcțiune în termen de 60 de zile de la primirea comenzii. Conform contractului care a fost semnat cu furnizorul, unitatea medicală va beneficia de 20 nebulizatoare, dintre care 10 vor avea un sistem cu abur și dezinfectant pentru curățarea și dezinfecția suprafețelor grele. Totodată, 50 de lămpi bactericide și 2 roboți de dezinfecție vor asigura sterilizarea suprafețelor.

„Un alt contract care urmează să fie semnat include echipamente care permit asistarea pacienților cu deficiențe respiratorii. Pentru alte două loturi de echipamente s-a încheiat procedura de achiziție, contractele urmând să fie semnate după aprobarea unei notificări cu privire la modificarea unor linii bugetare”, explică purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa, Alin Vintilă. Achiziția prevede: sterilizatoare, ventilatoare de transport, aparate pentru evaluarea funcției cardiace, elevatoare pentru pacienți, sisteme de încălzire cu aer cald cu paturi de unică folosință, saltele antiescare destinate persoanelor mobilizate la pat, aparate pentru profilaxia trombozei venoase profunde, paturi electrice de terapie intensivă prevăzute cu monitor și ventilator, stații centrale de monitorizare, tărgi easymove pentru transferul pacienților. Echipamentele sunt completate de un aparat de dializă, un sistem intravascular pentru managementul țintit al temperaturii, kituri pentru tratamente anticoagulante și cartușe adsorbante cu rol imunomodulator.



Urmează şi alte achiziţii


„De asemenea, în acest moment, se mai află în evaluare tehnică două loturi de echipamente și mobilier medical, data limită de finalizare fiind 15 iulie 2021”, mai precizează reprezentantul Primăriei Constanţa. Laboratorul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Constanța va fi dotat cu un aparat QPCR pentru detectarea SARS-CoV-2, analizoare automate de imunologie pentru testarea pacienților, sisteme de protecție respiratorie pentru personalul medical, autoclave pentru sterilizare, vitrine frigorifice, centrifuge medicale, un congelator medical pentru plasmă și scaune pentru recoltarea sângelui.

„În plus, procedura de achiziție pentru materialele sanitare și echipamentele de protecție medicală este în desfășurare. Până la data de 15 august 2021, se realizează evaluarea tehnică a ofertelor primite”, completează purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa.

Proiectul „Consolidarea capacității medicale a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în contextul COVID-19”, Cod SMIS: 139409 se derulează prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 9, Obiectivul specific 9.1 Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19. Valoarea totală a proiectului este 22.681.089,84 lei, din care valoarea eligibilă 22.672.404,84 lei (100% finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională).



Pagina a fost generata in 0.4228 secunde