Președintele Klaus Iohannis participă la Summitul B9 din Slovacia

116
Președintele Klaus Iohannis participă la Summitul B9 din Slovacia - iohannis18142100-1551346810.jpg

Articole recomandate

Președintele Klaus Iohannis va participa, joi, la Summitul Formatului București 9 (B9), care va avea loc la Kosice, în Republica Slovacă, potrivit unei informări a Administrației Prezidențială.

La eveniment vor participa și șefii de stat din Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia, precum și secretarul general al NATO.

Potrivit Administrației Prezidențiale, la reuniune vor fi abordate teme majore aflate în prezent pe agenda NATO, cu accent pe situația de securitate din vecinătatea Alianței, inclusiv în regiunea Mării Negre, respectiv pe combaterea amenințărilor hibride și consolidării rezilienței, în actualul context internațional.

De asemenea, consolidarea prezenței aliate înaintate, sprijinul pentru partenerii estici și pentru cei din regiunea Balcanilor de Vest vor ocupa un loc important în cadrul discuțiilor.

La finalul reuniunii, va fi adoptată o declarație comună, care va evidenția evaluările și obiectivele comune ale statelor participante la acest format, inclusiv în pregătirea următorului summit aliat, preconizat pentru finalul acestui an.

Formatul București (B9) a fost lansat la inițiativa președinților României și Poloniei. Primul summit a avut loc în noiembrie 2015, la București, iar al doilea la Varșovia, în iunie 2018.

Formatul B9 reprezintă o platformă pentru aprofundarea dialogului și cooperării între aliații de pe Flancul Estic al NATO, în vederea articulării contribuției specifice a acestora la procesele în derulare din cadrul Alianței, în deplină concordanță cu principiile solidarității și indivizibilității securității tuturor statelor membre NATO.

Reuniunea din acest an are loc într-un context special, în 2019 fiind marcați 70 de ani de la crearea Alianței Nord-Atlantice, respectiv 20 și 15 ani de la aderarea statelor aliate participante la B9. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3735 secunde