Preşedintele CJC, Mihai Lupu, prima întâlnire cu primarii. „Vrem să dezvoltăm judeţul Constanţa”

388
Preşedintele CJC, Mihai Lupu, prima întâlnire cu primarii. „Vrem să dezvoltăm judeţul Constanţa” - fondcjcmihailupuintalnireprimari-1610565009.jpg

Articole de la același autor

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a avut, miercuri, o primă întâlnire de lucru cu primarii UAT-urilor din județul Constanța. Consultarea a avut loc în sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea Capacității Administrative a Consiliului Județean Constanța”.

Proiectul are ca obiective specifice atât realizarea Strategiei de Dezvoltare a Județului Constanța pentru perioada 2021 – 2027, cât și modernizarea arhivei Consiliului Județean Constanța.

Astfel, au fost stabilite cele cinci etape pentru elaborarea strategiei de dezvoltare. Acestea sunt structurate după cum urmează: analiza situației existente, structurarea nevoilor și a priorităților locale, elaborarea viziunii și a obiectivelor strategice de dezvoltare, consultarea propunerii de strategie și în final adoptarea strategiei elaborate.

„Îmi doresc ca împreună cu primarii din județul Constanța să punem bazele înființării unei Asociații de Dezvoltare Durabilă, care să aibă ca scop final, prin atragerea de fonduri nerambursabile, creșterea calității vieții locuitorilor județului. Vă asigur de toată colaborarea, iar rugămintea mea este să conștientizăm că acest demers este extrem de important în vederea dezvoltării sustenabile a acestui județ. Mulțumesc doamnelor și domnilor primari că au dat curs acestei invitații și doresc să precizez că solicitările financiare ale UAT-urilor vor fi analizate pe baza proiectelor de dezvoltare, fără discriminare și fără nici un parti pris. Trebuie să dezvoltăm acest județ împreună!”, a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Tot miercuri, în cadrul discuțiilor au fost stabilite și cinci grupuri de lucru pentru elaborarea strategiei. Acestea sunt structurate astfel: Grupul de lucru Coeziune Socială și Capital Uman; Grupul de lucru Patrimoniu Natural și Construit; Grupul de lucru Dezvoltare Urbană și Administrație Publică;Grupul de lucru Infrastructură și Mobilitate; Grupul de lucru Mediul de Afaceri.

De asemenea, în cadrul întâlnirii s-a discutat și despre situația economică a județului și s-au făcut pași în identificarea direcțiilor principale de dezvoltare pentru perioada 2021 – 2027, urmând ca în strategia dezvoltată, aceste direcții să fie prioritizate și particularizate pentru fiecare UAT din județ.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2585 secunde