Președintele CJC, Mihai Lupu: „Armata României este o instituţie demnă de eroii săi”

109
Președintele CJC, Mihai Lupu: „Armata României este o instituţie demnă de eroii săi” - cjcarmata3-1635174966.jpg
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, împreună cu vicepreşedintele, Stelian Gima, şi directorul general al Direcţiei Generale Administrarea Domeniului Public şi Privat din cadrul CJC, Emil Chelariu, au participat luni la ceremonialul militar și religios prilejuit de Ziua Armatei Române. În cadrul ceremonialului, desfășurat la Monumentul „Victoriei” din Parcul Arheologic Constanţa, conducerea Consiliului Județean Constanța a adus un omagiu memoriei eroilor căzuți în luptele pentru apărarea patriei.

„Armata României este o instituţie demnă de trecutul și de eroii săi, un reper moral, un instrument de stabilitate, siguranţă şi echilibru naţional. Contribuția semnificativă la consolidarea stabilității regionale în Sud-Estul Europei, face ca Armata României să fie un furnizor de securitate în Regiunea Mării Negre, o zonă cu provocări multiple. În această zi solemnă, ne îndreptăm gândurile către militarii noştri, oriunde s-ar afla ei, în misiuni în țară sau în cele ale alianțelor internaționale. Graţie caracterului, loialităţii şi profesionalismului soldaţilor, Armata Română este una dintre cele mai apreciate din cadrul NATO. Militarii noștri ne fac cinste şi dovedesc, în misiunile lor, că spiritul de sacrificiu, disciplina și camaraderia sunt valori și trăsături de caracter definitorii ale poporului român. Totodată, astăzi aducem un omagiu şi ne exprimăm recunoştinţa faţă de eroii căzuţi pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei.

În contextul actual, avem nevoie, mai mult ca oricând, să putem conta pe militarii noştri, oferindu-le tot respectul pe care îl merită. Implicarea Armatei României și sprijinul pe care ni l-a oferit încă de la debutul pandemiei au fost excepționale și au contribuit la salvarea vieților cetățenilor și la limitarea răspândirii acestui virus nemilos.

La mulţi ani, Armatei României!”, a declarat Mihai Lupu.



Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4995 secunde