Prefectul George Niculescu: "Spitalul militar, aproape gata! Mai are nevoie de avize!"

1087
Prefectul George Niculescu:

Articole de la același autor

Pe stadionul "Portul" din municipiul Constanța se lucrează în ritm alert la spitalul militar modular, pentru a deveni funcțional în cel mai scurt timp. Prefectul George Niculescu a subliniat că unitatea mobilă va fi operațională, în câteva zile.

"A început etapa a doua de finalizare a lucrărilor la nivelul spitalului militar din cadrul stadionului Portul. Din punct de vedere medical, au fost instalate paturile, sistemul de ventilație cu presiune negativă, iar ventilatoarele mecanice din dotarea spitalului au fost puse în funcțiune. În următoarea perioadă vom instala laboratorul de analize și aparatul de radiologie mobil", a afirmat lt. col. Mihai Ivan, locțiitorul comandantului Sistemului Modular de Izolare și Tratament. Totodată, col. dr. Aurel Trană, directorul Spitalului Militar de Urgență "Alexandru Gafencu", în subordinea căruia se află sistemul modular de pe stadion, a explicat că se face tot posibilul pentru ca lucrările să se încheie cât mai repede. "Înainte de operaționalizarea completă, vor fi două etape de decontaminare, una exterioară și una interioară, cu substanțe și tehnici diferite", a explicat col. dr. Aurel Trană.



Prefectul Constanței, George Niculescu, a fost în vizită pe stadion, pentru a verifica stadiul lucrărilor, afirmând că multe dintre detalii au fost puse la punct, în prezent așteptându-se ca autoritățile să acorde avizele de funcționare. "Militarii din cadrul Ministerului Apărării Naționale lucrează intens pentru ca spitalul militar mobil să devină funcțional. Partea cea mai grea au îndeplinit-o cu succes: în timp record au fost ridicate zeci de corturi, a fost montată mare parte din aparatură, iar acum este o chestiune de zile până când totul va fi pus la punct. Laboratorul urmează să fie complet dotat, inclusiv cu un al doilea aparat Real Time PCR. Tot complexul a fost racordat la utilități, iar acum este nevoie ca autoritățile să se mobilizeze și să acorde toate avizele pentru funcționare", a afirmat prefectul George Niculescu.


"Am fost pe teren, unde m-am întâlnit cu comandantul Flotei, contraamiralul flotei Mihai Panait, care mi-a explicat cum este structurat spitalul modular. Am toată convingerea că rigoarea militară se va resimți deplin în perioada următoare, iar suportul pe care acest ansamblu militar îl va acorda județului va fi unul extrem de important", a mai arătat prefectul Niculescu.
Reamintim că spitalul modular va avea o capacitate de 55 de paturi, dintre care patru pentru terapie intensivă, pentru cazurile grave, și o zonă de carantinare cu 100 de locuri. În acest ansamblu medical urmează să fie acordate îngrijiri medicale cazurilor ușoare și medii, venind astfel în sprijinul spitalelor din Dobrogea, pentru ca aceste unități să nu fie aglomerate, iar cadrele medicale să se poată concentra pe cazurile grave, dacă situația va escalada.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4898 secunde