Prefectul Constanței, numit la prima ședință de Guvern

1885
Prefectul Constanței, numit la prima ședință de Guvern - georgeniculescu-1576626193.jpg

Articole de la același autor

Noua conducere a Prefecturii Constanța urmează să fie stabilită în prima ședință de Guvern ce va avea loc astăzi, după cum au declarat surse din cadrul PNL. 


Liberalii constănțeni au formulat deja o propunere pentru funcția de prefect, în persoana actualului consilier județean George Niculescu, vicepreședinte în Biroul Politic Județean al PNL Constanța. 


Recent, el a rezolvat și problema statutului său privind condiția de a fi funcționar public pentru a putea fi numit ca reprezentant al guvernului în teritoriu. Mai exact, George Niculescu a fost angajat la Primăria Eforie ca inspector, clasa I, grad profesional principal în cadrul Compartimentului pentru Situații de Urgență. Urmează ca, în curând, acesta să demisioneze din PNL, deoarece funcția de prefect nu permite să fie membru al vreunui partid. 


În ceea ce privește una dintre funcțiile de subprefect, potrivit negocierilor politice, aceasta va reveni ALDE. În acest sens, a fost deja propusă Iuliana Voicu, actualmente șef Serviciu Juridic în cadrul Primăriei Constanța. 


Cea de-a doua funcție de subprefect este deținută, în momentul de față, de Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR) prin Șenol Ali. Potrivit președintelui UDTR, Osman Fedbi, acesta va rămâne la conducerea Prefecturii Constanța, deoarece nu sunt motive de schimbare a lui Șenol Ali. 


Reamintim că, săptămâna trecută, Guvernul Orban a decis schimbarea din funcție a prefecților din mai multe județene, printre care și a lui Dumitru Jeacă, prefectul Constanței. 


Până la numirea unui alt prefect agreat de actualul Guvern, atribuțiile lui Dumitru Jeacă au fost preluate de subprefectul Ionuț Done.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.0836 secunde