Mariana Gâju cere modificarea Legii ANI:

"Prefectul a demis un primar, problema este spinoasă"

1362
5

Articole de la același autor

Primarii din județul Constanța au participat, marți seara, la o întâlnire de lucru cu senatorii USL din Parlamentul României, la Hotelul 2D din stațiunea Neptun. La eveniment au fost prezenți senatori ai USL, printre aceștia fiind și șapte miniștri senatori.

Acțiunea a fost organizată la inițiativa senatorilor USL, constănțeni Nicolae Moga, Puiu Hașotti, Alexandru Mazăre și Mircea Banias, în colaborare cu președintele CJC, Nicușor Daniel Constantinescu.

Cu această ocazie, reprezentanții autorităților locale din județ au avut posibilitatea să le prezinte senatorilor USL propuneri de proiecte legislative care să completeze sau să modifice acte normative existente pentru o funcționare cât mai bună a administrației locale.

Unul din cele mai importante momente a fost cel în care primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, care este și președinte al Asociației Comunelor din România, a luat cuvântul și a pus degetul pe rană, spunând că unii dintre cei care au ajuns în Parlamentul României au uitat de "talpa țării".

Ulterior, printre altele, ea a solicitat modificarea Legii ANI. În acest sens, Mariana Gâju a spus că va depune o listă cu 600 de semnături ale aleșilor locali care doresc ca acest act legislativ să fie modificat. Ea le-a explicat sena-torilor că prezența primarilor în AGA a fost necesară.

"Prezența noastră în AGA a fost necesară. Cum ar fi fost să delegăm în AGA fe-meia de serviciu sau un căruțaș? Prefectul a demis un primar, problema este spinoasă. Solicităm de strictă urgență modificarea Legii ANI", a spus Mariana Gâju.

Ea a spus că, la nivelul județului Con-stanța s-a declanșat o stare conflictuală în cazul primarilor aflați în AGA a SC RAJA SA. Mariana Gâju i-a transmis prefectului Eugen Bola, care a dat ordinul de demitere a primarului de la Poarta Albă, Vasile Delicoti, că "situația este tensionată în județ din cauza ordinului emis de Prefectură prin care Delicoti a fost suspendat din funcție".

De altfel, la eveniment a fost prezent și primarul de la Poarta Albă, Vasile Delicoti, care a fost eliberat din funcție de prefect deoarece a fost declarat incompatibil de ANI. Deși primar al PDL-ului, Delicoti a spus că a venit să participe la lucrări deoarece dorește să știe ce se discută pe toate temele legate de administrația publică locală dar și referitor la Legea ANI.

Pe de altă parte, Mariana Gâju le-a adus la cunoștință senatorilor și alte probleme cu care se confruntă administrațiile publice locale. Ea a vorbit și despre problema legată de Legea finanțelor publice, cu precădere pe modificarea cotei de impozit pe venit de la 71,5% la 97% și echilibrarea bugetelor locale prin hotărâre de consiliu județean, primarii dorind în același timp eliminarea plafonului de trageri la împrumuturi și criterii noi de alocare a cotelor și sumelor defalcate.

Una peste alta, la finalul discursului, Mariana Gâju a rupt ropote de aplauze de la colegii primari dar și de la senatorii prezenți.

În altă ordine de idei, senatorul constănțean Nicolae Moga, vicepreședintele Senatului, a declarat că toate propunerile legislative prezentate de reprezentanții autorităților publice locale constănțene vor fi analizate în Plenul Camerei Superioare pentru a fi dezbătute și aplicate ca acte normative.

Mai mult, senatorii prezenți la întâlnire le-au transmis primarilor constănțeni că cele mai multe dintre problemele lor își pot găsi rezolvare, cu condiția ca edilii să participe la lucrările comisiilor de specialitate din cadrul Camerei Superioare a Parlamentului din care fac parte și parlamentari de Constanța.

Comentează știrea

gicu
20 iunie 2013
ba nu!

problema e groasa si cu par pe ea!

Mine
20 iunie 2013
Impozit pe venit

Nu este de intzeles : " modificarea cotei de impozit pe venit de la 71,5% la 97% " !!!!!!! Unde este greseala ?

admirator
20 iunie 2013
marlanie uslasa

abil regizata, impotriva ANI... Mai ales de cand ANI l-a declarant incompatibil pe Maria-Sa Nicusor Adormitu'... dar sunt pusi ca mineri primarii, ca sa se arate opiniei publice ca "talpa tarii" ii impinge pe cei 600 la acte necugetate... De data asta,prefectu pica in misculatii fara vina...

constantean
20 iunie 2013
durere mare

Partea cu impozitul nu am putut nici eu sa o inteleg, precum colegul d emai jos, cat despre latarii pusi sa-l scape pe sefu' din belea, nu am nici un dubiu ca nu e asa, pai cum sa-i faca rau lui sefu si ei sa nu faca nimic, sau el sa faca prin ei. Cum s anu faca ei parte din AGA, pt ca ei trebuie sa fie peste tot, omni prezenti de unde pleaca un ban, ei sa-l ia. Ar trebui sa fim mandri de superdotarile acestor edili, policalificati, supercalificati, ce ma deranjeaza pe mine este ca desi cetatenii realizeaza cat sunt de infecti cei din clasa politica, politicienii se fac ca nu observa, ne ignora, ne prostesc in continuare ne spun povesti... si toate astea in fata si zambind cu perversitate. Si vorbesc de toti, din toate partidele, indiferent de culoare, toti au vinovatii lor.

primarul de la mare
20 iunie 2013
impozit

Ce nu intelegeti, inca o dovada ca nu toti pot fi primari. S-a cerut modificarea Legii finanțelor publice locale 273/2006, în sensul majorării cotei de impozit pe venit de la 71,5 la 97%, ceea ce ar însemna mai mulți bani pentru autoritățile locale. Este vorba de anumite cote defalcate care se acorda pe trepte de venit.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2084 secunde