Precampania electorală se mută în mediul online

236
Precampania electorală se mută în mediul online - dddd-1583927465.jpg
Alianța USR-PLUS, ALDE și Pro România au decis miercuri să își mute acțiunile de precampanie în online, ca urmare a măsurilor luate de prevenire a răspândirii coronavirusului, au declarat, pentru Agerpres, liderii filialelor județene ale acestor formațiuni. "Ședințele interne le facem online începând de ieri, când s-a dispus și închiderea școlilor. Partea de precampanie și discuții cu oamenii o vom muta tot pe online prin toate mijloacele posibile. Am sistat acțiunile de mers din ușă în ușă și dezbaterile ce au loc cu prezența fizică. E de responsabilitatea tuturor sa ne păzim pe noi și pe cei din jur, iar exemplul trebuie să fie la toate nivelurile și indiferent de activitate", a precizat liderul USR Sibiu, Adrian Echert.

Și cei de la ALDE Sibiu au hotărât deja ca ședințele și precampania să fie doar online. "Da, și ALDE Sibiu o să facă precampanie doar pe online, chiar ieri am avut discuții cu o firmă de marketing online și urmează ca mâine să semnăm un contract. Urmează să le propun colegilor ca și ședințele de Birou Politic Județean să le facem online (videoconferințe) skype sau zoom", a declarat președintele ALDE Sibiu, Ovidiu Tocaciu.

Liderul filialei județene Pro România de la Sibiu, Petru Florea, speră ca infecția cu coronavirus să nu apară în județ și, ca măsură de prevenție, a decis ca precampania să se mute în online. "Suntem pregătiți și mutăm totul în online. Chiar dacă nu vrem să creăm neapărat o panică, sperăm că la Sibiu nu este așa de gravă situația, mutăm totul pe online. Pentru noi, sănătatea este primordială", a explicat Petru Florea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.476 secunde