Ponta: Impozitarea diferențiată nu va fi probabil introdusă în 2013; nu mai tăiem dar nici nu deschidem baierele pungii

159
Ponta: Impozitarea diferențiată nu va fi probabil introdusă în 2013; nu mai tăiem dar nici nu deschidem baierele pungii - victorponta-1357116177.jpg

Premierul Victor Ponta a declarat marți seara, la România Tv, că o renunțare la cota unică de impozitare și revenirea la cea regresivă nu este în ''planul anului 2013'', dar că salariile și pensiile, cu majorările suferite în 2012, vor rămâne la același nivel și nu se vor tăia, transmite Agerpres.


"Va fi un an stabil și corect. Salariile așa cum au crescut în iunie și decembrie se acordă și nu se mai taie în niciun fel. Pensiile s-au indexat în ianuarie cu 4% prevăzut de lege. E un an stabil (...) Nu mai tăiem nimic dar nici nu deschidem baierele pungii mai mult decât atât. (...) Nu pentru 2013 (n.r. - era prevăzută impozitarea diferențiată), dar era vorba de un principiu care a constituit, dacă vreți, cel mai dificil compromis între PSD și PNL. Liberalii, așa cum este normal și cum gândesc liberalii în toată lumea, au spus: să păstrăm un nivel scăzut de taxare, acel 16%, iar noi, social-democrații am spus: nicăieri în lume - se mai întâmplă în Rusia și în Bulgaria, este adevărat - în lumea civilizată, oamenii nu plătesc exact același impozit și când au 100 de lei venit și când au un milion. (...) În 2013 probabil că nu vom reuși să ne ducem la 12% și 8%, însă principiile, cele două principii - că în România nu mergem pe o taxare foarte ridicată, dar că există categorii sociale față de care taxarea trebuie să fie mai redusă decât marea masă a cetățenilor, amândouă sunt principii moderne și țin, până la urmă, de ideologia și de principiile ambelor partide care formează structura USL'', a afirmat Victor Ponta, citat de Agerpres.

 

Citește mai mult...


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 28 Decembrie 2012
Stire din Actual : 2013, Anul european al cetățenilor
Pagina a fost generata in 0.2596 secunde