PNȚCD ar urma să treacă sub umbrela PMP iar Udrea să preia conducerea

181
2
PNȚCD ar urma să treacă sub umbrela PMP iar Udrea să preia conducerea - pntcdarurmaelenaudrea2-1405503702.jpg

Articole de la același autor

Partidul Mișcarea Populară ar putea deveni istorie în următoarea perioadă. Potrivit stiripesurse.ro, partidul condus acum de Elena Udrea ar putea fuziunona cu Partidul Național Țărănesc Creștin-Democrat. Se ia în calcul varianta unei fuziuni prin absorbție, prin care PNȚCD să treacă sub umbrela sa PMP, iar Elena Udrea să conducă noua formațiune politică.
În ultima perioadă, PMP a fost măcinat de câteva demisii importante. Cele mai recente și mai sonore au fost ale lui Teodor Baconschi și Adrian Papahagi. "Am încheiat un capitol, fără să-mi modific valorile", a declarat Baconschi.
Papahagi a criticat-o dur pe Elena Udrea înainte de a-și anunța demisia. "Este o înfrângere majoră pentru noul președinte, Elena Udrea, care a preferat să se înconjoare cu sicofanți fără anvergură și a marginalizat complet vocile critice din partid. Poate fi mulțumită: a scăpat de un odios intelectual cu doctorat la Paris (mai rezistă totuși vreo 3-4 în partid, însă nu se știe pentru câtă vreme)", a spus Papahagi.
De partea cealaltă, Elena Udrea spune că partidul merge mai departe și că va deveni din ce în ce mai puternic. 


Comentează știrea

10m-40m Width Luxury Double Decker Tent, New Design Party Tent For Sale
15 martie 2015
10m-40m Width Luxury Double Decker Tent, New Design Party Tent For Sale

Hooes Yurts UK Wide Hooe's Yurts provide stunningly decorated yurts for wedding receptions, hen weekends and wedding nights. 10m-40m Width Luxury Double Decker Tent, New Design Party Tent For Sale http://www.partytentforsale.com/10m-40m-width-luxury-double-decker-tent-new-design-party-tent-sale.html

EscorteDinRomania.ro
5 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4287 secunde