Peste 200 de persoane au celebrat 1 Decembrie la Techirghiol FOTO

874
Primăria orașului Techirghiol, la propunerea edilului Adrian Stan,a  organizat o serie de manifestări pentru celebrarea zilei de 1 Decembrie la care au participat peste 200 de persoane. Acțiunile s-au desfășurat la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial 1916-1918, situat în parcul din centrul orașului, pe strada Piața Republicii.

După intonarea Imnului de stat al României, participanții au asculta o slujbă de Te-Deum și au asista la dezvelirea a două plăci pe Monumentul Eroilor, în cinstea regilor Carol I și Mihai. În plus, au avut loc depuneri de coroane, o defilare a batalionului 341 "Rechinii albi" din Topraisar, iar elevii Liceului "Emil Racoviță" din Techirghiol au pregătit un program artistic special.

"Ca în fiecare an am celebrat Ziua Națională, alături de locuitorii orașului, consilieri locali, reprezentanții partidelor politice din localitate și ai instituțiilor din Techirghiol. Participanții la eveniment au susținut speach-uri, i-am avut ca invitați pe membrii Cultului Eroilor și pe ce ai regimentului de la Topraisar. La Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial 1916-1918 au fost dezvelite plăcile comemorative pentru membrii familiei regale, cea în care este consemnată implicarea regelui Carol I la unirea Dobrogei, iar cea de-a două dedicată jubileului Regelui Mihai. A avut loc o defilare și o serie de alte manifestații, care ne-au făcut să ne simțim uniți. Este păcat că avem acest sentiment doar cu prilejul zile de 1 Decembrie, este o trăire pe care ar trebui să o simțim mai des. Din păcate, în România nu știm să ne bucur ne bucurăm de lucrurile pe care le avem și care sunt cu adevărat importante: pace și liniștea", a declarat primarul Adrian Stan.

Menționăm că printre invitați, s-au numărat și membrii Asociației de Revoluționari Decembrie 1989 - filiala Techirghiol, veterani de război și reprezentanți ai Muzeului Militar Național "Regele Ferdinand I" - filiala Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 02 Decembrie 2011
Stire din Politică-Administrație : PDL Constanța, codaș la site
Pagina a fost generata in 1.677 secunde