Pentru un fotoliu de senator

Pedelistul Dorel Onaca și liberalul Ovidiu Cupșa, contracandidați în colegiul 2

998
În confruntarea din această toamnă pentru un loc în Senat, pentru Colegiul 2 din județul Constanța își vor măsura forțele actualul senator Dorel Constantin Onaca (PD-L) și consilierul local Ovidiu Cupșa (PNL).

Colegiul este unul puternic întrucât cuprinde localitățile Cernavodă, Oltina, Aliman, Rasova, Saligny, Ostrov, Lipnița, Băneasa, Ion Corvin, Adamclisi, Deleni, Dobromir, Mircea Vodă, Peștera, Cobadin, Ovidiu, Murfatlar, Castelu, Poarta Albă, Dumbrăveni, Independența, Chirnogeni, Cerchezu, Negru Vodă, Ciocîrlia, Mereni, Albești, Amzacea, Comana, Mangalia, Limanu, Tuzla, 23 August, Costinești, Pecineaga.
Senatorul PD-L a recunoscut importanța colegiului, susținând că acesta cuprinde "o zonă deschisă, o zonă mare, o zonă virgină din punct de vedere al investițiilor și trebuie să fie susținută". Totodată, el a deplâns lipsa de implicare atât a instituțiilor locale, cât și a Guvernului în sprijinirea acestei regiuni. În acest sens, democrat-liberalul a promis că va lupta pentru îmbunătățirea situației comunelor și localităților astfel încât "acesta să își primească autonomia bine meritată". "Oamenii nu au nici o vină. Sunt jocuri de interese, jocuri politice, iar valoarea geo-strategică a Constanței nu mai este recunoscută", a mai spus el. Onaca intenționează să realizeze o deplasare în teren săptămâna viitoare pentru că, potrivit lui, "sunt localități în care se trăiește pur și simplu în pământ și trebuie să găsim căi de creștere a nivelului de trai". În plus, el militează pentru realizarea unui program prin care cei din teritoriu să aibă acces la consultanții pentru obținerea de fonduri europene.
Contracandidatul lui din același colegiu, Ovidiu Cupșa, a declarat că va începe și el deplasările în teren de la 1 septembrie. "Avem o echipă de consultanță și lucrăm la o strategie pentru structura de bază-organizațiile locale. Desigur, intenționăm să continuăm programul de guvernare, să găsim soluții locale, soluții pentru nevoile locale", a explicat el. Mai mult, el a admis că această campanie se va desfășura la nivel județean pe colegii, dar împreună cu ceilalți candidați. "Nu o să fac eu singur o campanie pentru Senat, vor participa și ceilalți colegi PNL", a argumentat el.

Finanțare, "în funcție de necesități"
Pentru susținerea campaniei, Dorel Constantin Onaca încă nu a stabilit o sumă exactă. "În funcție de necesități, conform legii", a spus sec, pentru început, el. "Nu vă pot da o sumă concretă pentru că suntem presați de sondajele și expertizele aflate în derulare. De-abia peste două săptămâni vor fi finalizate și atunci vom putea ști mai bine cât vom cheltui", a mărturisit pedelistul. "Finanțarea depinde de legea partidelor. Personal, pot contribui cu minimum 25 de salarii minime pe economie", a declarat Cupșa care vrea să respecte legea.

"Nu am auzit de el"
Aceasta a fost prima reacție a lui Dorel Onaca la auzul numelui contracandidatului său, Ovidiu Cupșa. "Nu mă interesează contracandidații", a mai adăugat senatorul. "Eu candidez", a spus ferm el. "Eu sunt candidatul oame-nilor din zonele cuprinse în acest colegiu. Trebuie să asigurăm o corelare și o prezentare a nevoilor acestor oameni la nivel național", a încheiat optimist Onaca. În ta-băra cealaltă, Cupșa este liniștit. "Nu cred că în momentul de față îmi pot face probleme contracandidații. Fiecare și-a construit notorietatea de-a lungul timpului. Nu cred că aceasta mai poate crește în două-trei luni. Important este să convingem prin proiectele noastre, cu personalitatea noastră", a răspuns relaxat Cupșa. Tot el a recunoscut că votul "nu se va rupe total de votul politic".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 5.0685 secunde