Parlamentar constănțean prins în off-side

2042
Parlamentar constănțean prins în off-side - mateibratianu-1322174032.jpg
Deputatul Colegiului 7 din Constanța, Matei Brătianu, s-a aflat în cursul acestui an în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut atât calitatea de deputat în Parlamentul României, cât și funcția de președinte al Federației Sindicatelor din Poștă și Comunicații.
Potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Integritate (ANI), în cazul lui Brătianu au fost identificate elemente în sensul încălcării legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, deoarece, conform legii, calitatea de deputat și senator este incompatibilă cu funcția de președinte, vicepreședinte, secretar și trezorier al federațiilor și confederațiilor sindicale.
Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de trei ani.
Deputatul Matei Brătianu nu a putut fi contactat pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la această problemă însă, potrivit legii, el poate contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 19 Septembrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Mircea Diaconu, învins de ANI
Pagina a fost generata in 0.2216 secunde