Parcul din centrul Constanței, făcut praf și abandonat. Primăria va trebui să restituie toți banii europeni

14305
8

Articole de la același autor

Fondurile europene sunt pentru unele localități o mană cerească, deoarece ajută la realizarea unor proiecte fără ca reprezentanții administrațiilor publice locale să fie nevoiți să apeleze prea mult la banii bugetului local. Cu toate acestea, există situații în care, din cauza birocrației excesive, proiectele nu mai pot fi finalizate și astfel banii se pierd. În plus, ad-ministrațiile trebuie să înapoieze și su-mele folosite deja la partea din lucrările deja realizate. 


Zilele trecute, viceprimarul cu atribuții de primar, Decebal Făgădău, a spus că nu crede că lucrările la Parcul Arheologic din Constanța vor fi terminate până la data de 30 iunie așa cum s-a obținut derogarea de la Comisia Europeană. Așadar, într-o asemenea situație, banii obținuți până acum din fonduri europene pentru ceea ce s-a făcut deja în parc, ar trebui înapoiați din bugetul local. 


În momentul de față, lucrările din parc au fost sistate, iar zona arată ca după război. Reprezentanții administrației publice locale au explicat că s-a ajuns într-o asemenea situație, deoarece firma care a pierdut licitația a acționat în instanță Primăria Constanța, asta după ce societatea câștigătoare începuse deja lucrările în parc. 


În luna ianuarie, magistrații au admis cererea SC Euromateria SRL - SC Rico SRL, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Constanța și asocierea SC Mobitom SA - SC Pomacost SA. Practic, instanța a anulat decizia prin care oferta depusă de asocierea SC Euromateria SRL - SC Rico SRL a fost declarată inacceptabilă. Mai mult, magistrații au anulat decizia privind desemnarea ofertei câștigătoare, raportul procedurii și actele subsecvente. În plus, a obligat Municipiul Constanța să reia procedura de achiziție, reevaluarea ofertei depuse de asocierea SC Euromateria SRL - SC Rico SRL și reluarea procedurii de se-lecție cu includerea ca ofertă admisibilă a ofertei depuse de asocierea SC Euromateria SRL - SC Rico SRL. Cu alte cuvinte, trebuie refăcute toate procedurile privind atribuirea acestui contract, lucru care durează și, cu siguranță, lucru care întârzie finalizarea lucrărilor până la sfârșitul lunii iunie 2016, dată stabilită pentru finalizarea lucrărilor. 


Parcul Arheologic din Constanța care expune în aer liber vestigiile rămase din Cetatea Tomis, din perioada romano-bizantină ar fi trebuit să fie reabilitat și modernizat cu fonduri europene. Drept urmare, consilierii locali constănțeni au aprobat, în urmă cu trei ani, mai multe hotărâri ce vizau acest proiect. Valoarea totală a proiectului este de 20.516.420 lei, din care contribuția proprie a muni-cipalității este de 448.352 lei. 


Practic, se dorea ca parcul să re-prezinte unul dintre punctele de atracție importante ale orașului. O escapadă în Parcul Arheologic din Constanța ar fi trebuit să însemne mai mult decât o plimbare relaxantă, deoarece vestigiile prezente reprezintă o adevărată lecție de istorie despre locul pe care este așezat. Mai mult, aleile pietonale și carosabile ar fi fost pavate cu granit și pentru că, în mod general parcul este universul copiilor, în interior ar fi fost amenajate două locuri de joacă pentru cei mici. Nici iubitorii de sport nu erau uitați, deoarece ar fi fost amenajat un loc special de fitness urban. Totodată, un loc special urma să fie pus la dispoziția iubitorilor de animale de companie. 


Prin acest proiect grandios, spațiul verde urma să fie îmbogățit cu 300 de arbori înalți, 218 arbuști și 22.245 metri de gard viu. Ca o noutate, parcul ar fi avut șase cișmele și două fântâni arteziene și întregul loc ar fi fost supravegheat de un sistem video.


Comentează știrea

mr.anaconda
2 aprilie 2016
primar???

Votati pe Fagadau si asa o sa arate Constanta. Oare o sa avem vreodata un primar pentru noi Constantenii???

Un cetatean
2 aprilie 2016
Votati Fagadau, votati schimbarea

Votati Fagadau, votati schimbarea

Un constantean
2 aprilie 2016
primar, primarie

Sarpe, ai inceput deja campania electorală

Răspuns la: primar???
Adăugat de : mr.anaconda, 2 aprilie 2016
Votati pe Fagadau si asa o sa arate Constanta. Oare o sa avem vreodata un primar pentru noi Constantenii???
sindbad
2 aprilie 2016
De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu...

In primarie si CJ/CL, exista o teama nedeclarata, ca in cazul unui rezultat altfel de cum se asteapta, multi vor zbura sau vor fi indepartati. Doar nu crede nimeni, ca lungul sir de faradelegi si manarii a fost infaptuit doar de Mazare. O armata de catei, lingatori de clantze, sta cu sabia lui Damocles deasupra...Avea dreptateAlexandru Lapusneanu...

Autor
2 aprilie 2016
La pușcărie cu penalii ăștia

La pușcărie cu penalii ăștia care nu își fac treaba , este strigător la cer să ai bani moca și să nu fii in stare să faci ceva pentru Constanța și constănțeni , la pușcărie cu cei vinovați de toate problemele și să plătească tot să li se confiste tot ce au să se recupereze pagubele ! Constănțeni aveți grijă ce votați !

Papu
3 aprilie 2016
"ptr Autor"

Să fim serioși, pe boșorogii analfabeți nu-i interesează orașul, vor vota cu cel care promite pachete cu alimente,așa cum l-au votat pe banditul de Mazăre cu clica lui de borfași. Nu știu de ce procurorii DNA din Constanța nu vor să facă "curățenie" în orașul ăsta să ne scape de lichelele astea, ori sunt mânjiți ori incompetenți.

Răspuns la: La pușcărie cu penalii ăștia
Adăugat de : Autor, 2 aprilie 2016
La pușcărie cu penalii ăștia care nu își fac treaba , este strigător la cer să ai bani moca și să nu fii in stare să faci ceva pentru...
Vasile
3 aprilie 2016
Articol !!!

Asta ai inteles tu din articol???? Unde ai citit tu ca vina este a primarului interimar????

Răspuns la: primar???
Adăugat de : mr.anaconda, 2 aprilie 2016
Votati pe Fagadau si asa o sa arate Constanta. Oare o sa avem vreodata un primar pentru noi Constantenii???
Vasile
3 aprilie 2016
Bosorog

Bosorogi sunt ma-ta su cu tac-tu !!

Răspuns la: "ptr Autor"
Adăugat de : Papu, 3 aprilie 2016
Să fim serioși, pe boșorogii analfabeți nu-i interesează orașul, vor vota cu cel care promite pachete cu alimente,așa cum l-au votat pe...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0417 secunde