Palaz vrea să-l demită pe Tusac cu ajutorul CJC

841
1
Palaz vrea să-l demită pe Tusac cu ajutorul CJC - sedintaprefectura10-1319137680.jpg

Prefectul Claudiu Palaz a anunțat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă că, în cel mai scurt timp, îl va demite pe primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, pe motiv de incompatibilitate.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a făcut această declarație în contextul unei conferințe de presă, în cadrul căreia a semnat demiterea din funcție a viceprimarului localității Cernavodă, Florian Hristea, ca urmare a unei decizii civile a Curții de Apel Constanța.
Reamintim că în urmă cu mai bine de un an, primarul orașului Cernavodă și prefectul județului Constanța au ajuns la proces pentru demiterea viceprimarului Florian Hristea pe motiv de incompatibilitate. Pentru a dovedi incompatibilitatea lui Hristea, Mariana Mircea a invocat Legea nr. 161 din 2003. Acesta prevede că "funcțiile de viceprimar și consilier local sunt incompatibile cu funcțiile de președinte, vice-președinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de adminis-trație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la o societate comercială". Tot Mircea afirma că Hristea ar avea calitate triplă "de viceprimar, consilier local și administrator al SC Hristia Galați SRL".
În urmă cu puțin, instanța i-a dat câștig de cauză primarului de la Cernavodă, obligându-l pe prefect să semneze ordinul de demitere. Referitor la acest aspect, Palaz a menționat că a semnat doar demiterea viceprimarului, nu și încetarea mandatului de consilier local.

Motivele demiterii
Plecând de la experiența de la Cernavodă, Palaz a explicat că s-a folosit de sentințele date în procesul respectiv pentru a-l demite din funcție pe primarul Claudiu Tusac, aflat într-o situație asemănătoare cu fostul viceprimar Florian Hristea.
Însă, potrivit sentinței civile 25/2010 a Tribunalului Constanța, a fost anulat Ordinul Prefectului privind demiterea lui Tusac, pe motiv că "singura instituție competentă să cerceteze existența stării de incompatibilitate, inclusiv a aleșilor locali, deci și a primarilor, este ANI". Palaz spune că o astfel de sentință ar fi trebuit să îl ajute în procesul cu șefa administrației locale Cernavodă. Totuși, în cele din urmă, prin intermediul deciziei civile 606 din iunie 2011 a Curții de Apel Constanța, prefectul a fost obligat să emită ordinul de eliberare din funcție a lui Florian Hristea.
În cadrul conferinței de ieri, Palaz a afirmat că, acum, va proceda în sens invers: se va folosi de sentința de la Cernavodă pentru a câștiga procesul de la Mangalia. Palaz a menționat că i-a pregătit deja demiterea lui Tusac, dar nu a semnat-o încă pentru că nu a primit toate documentele pe care le-a solicitat de la Primăria Mangalia acum mai bine de-o lună.
"În sentința Curții de Apel privind demiterea viceprimarului de la Cernavodă se arată că prefectul este cel care dă ordinele de demitere, ori Tribunalul Constanța a dat sentință în cazul lui Tusac și a spus că doar ANI poate decide incompatibilitatea acestuia și că ANI nu a fost sesizată, deși există documente care arată că a fost. Folosind actele din dosarul cu Mariana Mircea, care a fost ajutată din câte am înțeles de juriștii de la Consiliul Județean, am pregătit aici și demiterea lui Tusac. Le mulțumesc pe această cale juriștilor de la CJC că mă ajută să îl demit pe Tusac" , a declarat Palaz.
Prefectul a declarat că situația primarului Mangaliei este similară cu cea a viceprimarului de la Cernavodă, explicând că Tusac a fost asociat la S.C. Stupina S.R.L. și reprezentant în AGA al Con-siliului Local la SC "Administrarea Portului Industrial Mangalia SRL", unde deținea 60% din acțiuni. Palaz a menționat că, în această situație, ar trebui aplicat articolul 87 din Legea 161, invocat și în cazul lui Hristea.



Comentează știrea

Jana
21 octombrie 2011
Tusak

il rezolva Comisarul Sef NITOI Cristinel,el e bun la d-astea.Nu degeaba a stat 9 luni arestat. Acest Comisar inerlop care si-a vandut sufletul are relatii in IAD.Deci Tusak nu trebuie sa isi faca griji

Articole pe aceeași temă

Joi, 20 Octombrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Palaz vrea să îl demită pe Tusac
Pagina a fost generata in 0.3888 secunde