Orașul Medgidia, în doliu! A decedat un geniu în domeniul geneticii

419
Orașul Medgidia, în doliu! A decedat un geniu în domeniul geneticii - medgidia-1446485497.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții Primăriei și ai Consiliului Local Medgidia sunt în doliu după ce un cetățean de onoare a decedat. Este vorba despre dr. ing. Florin R. Pricop care a încetat din viață la vârsta de 62 de ani. 


"Este o mare pierdere pentru noi. Inginer doctor în zootehnie, autor a peste 50 de lucrări științifice, Florin Pricop a fost premiat de Academia Română și a primit distincții la Bruxelles, Geneva sau Budapesta, fiind considerat un geniu în domeniul geneticii. S-a născut în satul Remus Opreanu și a cunoscut succesul atât pe plan național cât și internațional. Este autor și coautor al unui număr de 57 de lucrări științifice pe domeniul zootehniei și geneticii aviare, din care șapte cărți, 39 articole publicate și 11 articole susținute la manifestări științifice din țară și străinătate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", a spus edilul municipiului Medgidia, Marian Iordache.


Anul trecut, Primăria Municipiului Med-gidia a avut, în cadrul Zilelor Municipiului Medgidia, onoarea de a găzdui o lansare de carte a lui Florin R. Pricop. Lansarea cărții "Teoria genică a sexualității și aplicațiile ei" s-a desfășurat într-un cadru festiv, la Casa Sindicatelor "Lucian Grigorescu" din Medgidia. Lansarea cărții a fost o adevărată lecție de genetică aviară, prin care publicul numeros prezent în sală a putut afla teoria formulată de autorul Florin Pricop, teorie prin care a demontat teoria emisă de un genetician în anul 1919. 


Punctul culminant al serii a fost decla-rarea lui Florin Pricop "cetățean de onoare" al municipiului Medgidia de către primarul Marian Iordache.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.522 secunde